• Latest
  • Trending
Accident mortal în județul Dâmbovița!

Accident mortal în județul Dâmbovița!

iunie 26, 2020
Accident grav pe DN 72, la Șuța Olteni: trei persoane încarcerate, una inconștientă. Pompierii luptă să le scoată din fiare

noiembrie 1, 2026
Peste 750 de șoferi testați în Dâmbovița: 9 depistați cu alcool la volan, iar un tânăr conducea fără permis

Președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Investiții record la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște

octombrie 31, 2026
Președinta Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, a pledat la Cluj pentru parteneriate în formarea specialiștilor în securitate cibernetică

Via Dominorum, drumul celor trei capitale domnești, prinde contur la Dâmbovița. Corneliu Ștefan: „O oportunitate pentru turism”

octombrie 30, 2026
Primarul Laurențiu Costache a dispus decolmatarea Canalului Baiului din Titu, în zona Barierei

octombrie 29, 2026
Sprijin pentru Găești: Alexandru Iorga, în dialog cu ministrul Petre-Florin Manole și cu președintele CJ, Corneliu Ștefan

Corneliu Ștefan și ministrul Muncii, Florin Manole, în vizită la centrele sociale din Dâmbovița. Investiții de peste 24,5 milioane de lei

Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, în vizită la noul centru de zi pentru adulți cu dizabilități din Târgoviște

Apă oprită miercuri în satele Râncaciov și Decindeni din Dragomirești, pentru lucrări la conducta de transport

Apă oprită joi în Pucioasa Sat și pe strada Carierei, pentru relocarea unei conducte de distribuție

octombrie 29, 2026
Cadastrare gratuită pentru găeșteni: primarul Alexandru Iorga a obținut o finanțare de 320.000 de lei

Festivalul Dovleacului, sâmbătă la Centrul Cultural Titu: muzică, jocuri și concurs de sculptat dovleci

Dambovita News
luni, 2 noiembrie 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Eveniment

Accident mortal în județul Dâmbovița!

iunie 26, 2020
in Eveniment
Accident mortal în județul Dâmbovița!
174
SHARES

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a decedat după ce căruța în care se afla a fost spulberată de o mașină, condusă de un bărbat de 46 de ani. Mai mult de atât, o altă persoană, de 29 de ani, aflată în caruță, a fost și ea rănită grav.

Accidentul violent a avut loc pe Drumul Național 71, pe raza localității Viforâta, comuna Aninoasa.

Șoferul autoturismului a fost depistat sub influența băuturilor alcoolice. După ce a fost testat cu aparatul etilotest, acesta a a prezentat o alcoolemie ce a depășit 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul mașinii este cercetat penal pentru ucidere dun culpă și conducere sun influența băuturilor alcoolice.

Share83Tweet38SendSend
Articol anterior

Prins de polițiști după ce a furat 60 de sticle de băutură!

Articolul următor

ȚUȚUIANU BĂTUT MĂR DE IUBITUL METRESEI SALE! A FOST SCĂPAT DE VECINI! SE PARE CĂ AVEM DE-A FACE CU…. ”O DAUNĂ TOTALĂ”

ȚUȚUIANU BĂTUT MĂR DE IUBITUL METRESEI SALE! A FOST SCĂPAT DE VECINI! SE PARE CĂ AVEM DE-A FACE CU.... ”O DAUNĂ TOTALĂ”

DEPUTATUL USR – DUMITRU LUPESCU: ”AM SĂ-I SPARG FAȚA LUI ȚUȚUIANU” (VIDEO CAMERA ASCUNSĂ)

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

Accident grav pe DN 72, la Șuța Olteni: trei persoane încarcerate, una inconștientă. Pompierii luptă să le scoată din fiare

Accident grav pe DN 72, la Șuța Olteni: trei persoane încarcerate, una inconștientă. Pompierii luptă să le scoată din fiare

noiembrie 1, 2026

Peste 750 de șoferi testați în Dâmbovița: 9 depistați cu alcool la volan, iar un tânăr conducea fără permis

Peste 750 de șoferi testați în Dâmbovița: 9 depistați cu alcool la volan, iar un tânăr conducea fără permis

noiembrie 1, 2026

Președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Investiții record la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște

Președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Investiții record la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște

octombrie 31, 2026

Președinta Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, a pledat la Cluj pentru parteneriate în formarea specialiștilor în securitate cibernetică

Președinta Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, a pledat la Cluj pentru parteneriate în formarea specialiștilor în securitate cibernetică

octombrie 31, 2026

Via Dominorum, drumul celor trei capitale domnești, prinde contur la Dâmbovița. Corneliu Ștefan: „O oportunitate pentru turism”

Via Dominorum, drumul celor trei capitale domnești, prinde contur la Dâmbovița. Corneliu Ștefan: „O oportunitate pentru turism”

octombrie 30, 2026

Primarul Laurențiu Costache a dispus decolmatarea Canalului Baiului din Titu, în zona Barierei

Primarul Laurențiu Costache a dispus decolmatarea Canalului Baiului din Titu, în zona Barierei

octombrie 29, 2026

Sprijin pentru Găești: Alexandru Iorga, în dialog cu ministrul Petre-Florin Manole și cu președintele CJ, Corneliu Ștefan

Sprijin pentru Găești: Alexandru Iorga, în dialog cu ministrul Petre-Florin Manole și cu președintele CJ, Corneliu Ștefan

octombrie 29, 2026

Corneliu Ștefan și ministrul Muncii, Florin Manole, în vizită la centrele sociale din Dâmbovița. Investiții de peste 24,5 milioane de lei

Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, în vizită la noul centru de zi pentru adulți cu dizabilități din Târgoviște

octombrie 29, 2026

Test1

Articole recente

  • Accident grav pe DN 72, la Șuța Olteni: trei persoane încarcerate, una inconștientă. Pompierii luptă să le scoată din fiare
  • Peste 750 de șoferi testați în Dâmbovița: 9 depistați cu alcool la volan, iar un tânăr conducea fără permis
  • Președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Investiții record la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
  • Președinta Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, a pledat la Cluj pentru parteneriate în formarea specialiștilor în securitate cibernetică
  • Via Dominorum, drumul celor trei capitale domnești, prinde contur la Dâmbovița. Corneliu Ștefan: „O oportunitate pentru turism”

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.