Președinta Senatului universității, Claudia Gilia, a participat la Forumul de Securitate Cibernetică în Energie 2026, unde a pledat pentru legături mai strânse între universități, operatori energetici și companii de tehnologie.
Atacurile cibernetice sunt tot mai numeroase și mai sofisticate, iar infrastructurile critice din energie au nevoie de oameni bine pregătiți și de o colaborare reală între instituțiile publice, mediul economic și universități. Acesta a fost mesajul central al Forumului de Securitate Cibernetică în Energie 2026, desfășurat pe parcursul a două zile.
Universitatea „Valahia” din Târgoviște a fost reprezentată de Claudia Gilia, președinta Senatului, în cadrul Panelului 4, intitulat „Universități și angajatori în era AI: cine pregătește specialiștii de mâine în cybersecurity?”. Ea a vorbit despre rolul universităților în conectarea educației și cercetării la nevoile concrete ale sectorului energetic, prin colaborarea cu operatorii din domeniu, companiile de tehnologie și instituțiile publice.
Competențe pentru situații reale
Potrivit Claudiei Gilia, laboratoarele specializate, proiectele de cercetare aplicată, stagiile de practică și exercițiile de simulare îi ajută pe studenți să dobândească competențe utile în situații profesionale reale. Ea a atras atenția că inteligența artificială aduce atât oportunități, cât și vulnerabilități noi. Din acest motiv, formarea specialiștilor nu se poate limita la cunoștințe tehnice, ci trebuie să includă gândire critică, responsabilitate profesională și capacitate de adaptare.
Ce oferă „Valahia”
În colaborare cu mediul antreprenorial, universitatea din Târgoviște dezvoltă proiecte de cercetare, programe de internship și masterate specializate. „Ne asumăm responsabilitatea de a le oferi studenților competențe profesionale complexe și perspective reale de integrare și dezvoltare în carieră”, a transmis Claudia Gilia.
Parteneriate noi
Forumul a fost și un prilej de a consolida relațiile cu alte universități și de a pune bazele unor parteneriate cu mediul economic, orientate spre cercetare, inovare și formarea viitorilor specialiști.
Reprezentanta „Valahiei” a mulțumit DEER pentru deschiderea către proiecte comune și pentru oportunitatea de a extinde colaborarea în pregătirea specialiștilor pentru sectorul energetic. Ea a transmis mulțumiri speciale directoarei Mihaela Rodica Suciu, pentru dialogul început la Târgoviște și continuat la Cluj și pentru disponibilitatea de a construi oportunități de formare pentru studenții universității.
„Prin cooperarea dintre universitate și mediul economic, transformăm cunoașterea în competențe și potențialul tinerilor în oportunități de carieră”, a concluzionat Claudia Gilia.
L.S

























