Primarul Laurențiu Costache a dispus mobilizarea echipelor de specialitate pentru curățenia și întreținerea spațiilor publice
Echipele din cadrul compartimentului de specialitate al Primăriei Titu desfășoară lucrări de decolmatare a Canalului Baiului, în zona Barierei, precum și de igienizare și salubrizare a întregului perimetru. Intervenția a fost dispusă de primarul orașului, Laurențiu Costache.
Potrivit edilului, curățenia orașului, întreținerea infrastructurii de gospodărire a apelor și protejarea spațiilor publice reprezintă responsabilități importante ale administrației locale, care necesită atenție constantă și intervenții concrete.
Lucrările vizează îndepărtarea depunerilor și a vegetației acumulate în canal, curățarea albiei și a zonelor adiacente, precum și îmbunătățirea condițiilor de întreținere a amplasamentului. Astfel de intervenții sunt necesare pentru menținerea funcționalității canalului și pentru prevenirea problemelor care pot apărea în cazul acumulării de aluviuni și resturi vegetale.
Primarul Laurențiu Costache le-a mulțumit angajaților pentru munca depusă și pentru implicarea în aceste acțiuni.
„Vom continua intervențiile de întreținere și igienizare ori de câte ori situația o impune, cu obiectivul clar de a menține orașul Titu curat, îngrijit și bine administrat”, a transmis edilul.
L.S
























