• Latest
  • Trending
Un jandarm dâmbovițean vindecat de COVID-19 a donat plasmă!

octombrie 20, 2020
Accident grav pe DN 72, la Șuța Olteni: trei persoane încarcerate, una inconștientă. Pompierii luptă să le scoată din fiare

noiembrie 1, 2026
Peste 750 de șoferi testați în Dâmbovița: 9 depistați cu alcool la volan, iar un tânăr conducea fără permis

Președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Investiții record la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște

octombrie 31, 2026
Președinta Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, a pledat la Cluj pentru parteneriate în formarea specialiștilor în securitate cibernetică

Via Dominorum, drumul celor trei capitale domnești, prinde contur la Dâmbovița. Corneliu Ștefan: „O oportunitate pentru turism”

octombrie 30, 2026
Primarul Laurențiu Costache a dispus decolmatarea Canalului Baiului din Titu, în zona Barierei

octombrie 29, 2026
Sprijin pentru Găești: Alexandru Iorga, în dialog cu ministrul Petre-Florin Manole și cu președintele CJ, Corneliu Ștefan

Corneliu Ștefan și ministrul Muncii, Florin Manole, în vizită la centrele sociale din Dâmbovița. Investiții de peste 24,5 milioane de lei

Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, în vizită la noul centru de zi pentru adulți cu dizabilități din Târgoviște

Apă oprită miercuri în satele Râncaciov și Decindeni din Dragomirești, pentru lucrări la conducta de transport

Apă oprită joi în Pucioasa Sat și pe strada Carierei, pentru relocarea unei conducte de distribuție

octombrie 29, 2026
Cadastrare gratuită pentru găeșteni: primarul Alexandru Iorga a obținut o finanțare de 320.000 de lei

Festivalul Dovleacului, sâmbătă la Centrul Cultural Titu: muzică, jocuri și concurs de sculptat dovleci

Dambovita News
duminică, 1 noiembrie 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Social

Un jandarm dâmbovițean vindecat de COVID-19 a donat plasmă!

octombrie 20, 2020
in Social
Un jandarm dâmbovițean vindecat de COVID-19 a donat plasmă!
10
SHARES

Aflați în prima linie a luptei cu noul coronavirus și jandarmii dâmbovițeni au fost afectați de acest virus.

Odată vindecat, maiorul Ene Nicolae din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița s-a prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Dâmbovița pentru a dona plasmă.

Ofițerul s-a infectat în luna august, a manifestat forma ușoară a bolii și astfel, a dorit să doneze plasmă, pentru a-i sprijini pe medici în vindecarea altor oameni infectați cu virusul SARS-CoV-2.

Jandarmul în vârstă de 45 de ani îi îndeamnă pe toți cei care s-au vindecat de COVID-19, să îi urmeze exemplul și să doneze plasmă.

Asemeni jandarmilor și alți lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne, care au avut de suferit de pe urma noului coronavirus, s-au alăturat campaniei “Pentru ca alții să trăiască, donează plasmă!”, inițiată la nivelul ministerului. Aceasta se adresează tuturor celor care au trecut prin momente grele după infectarea cu COVID-19 și care au posibilitatea de a îi ajuta pe ceilalți bolnavi, prin donarea acestui produs sanguin.

Share4Tweet3SendSend
Articol anterior

35 de unități școlare din Dâmbovița trecute în scenariul roșu de învățare!

Articolul următor

Amenzi record pentru nerespectarea legislației muncii în județul Dâmbovița!

Locotenentul Stan Silviu a obținut locul al III-lea la “Cupa României la tir cu arcul”!

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

Accident grav pe DN 72, la Șuța Olteni: trei persoane încarcerate, una inconștientă. Pompierii luptă să le scoată din fiare

Accident grav pe DN 72, la Șuța Olteni: trei persoane încarcerate, una inconștientă. Pompierii luptă să le scoată din fiare

noiembrie 1, 2026

Peste 750 de șoferi testați în Dâmbovița: 9 depistați cu alcool la volan, iar un tânăr conducea fără permis

Peste 750 de șoferi testați în Dâmbovița: 9 depistați cu alcool la volan, iar un tânăr conducea fără permis

noiembrie 1, 2026

Președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Investiții record la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște

Președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Investiții record la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște

octombrie 31, 2026

Președinta Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, a pledat la Cluj pentru parteneriate în formarea specialiștilor în securitate cibernetică

Președinta Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, a pledat la Cluj pentru parteneriate în formarea specialiștilor în securitate cibernetică

octombrie 31, 2026

Via Dominorum, drumul celor trei capitale domnești, prinde contur la Dâmbovița. Corneliu Ștefan: „O oportunitate pentru turism”

Via Dominorum, drumul celor trei capitale domnești, prinde contur la Dâmbovița. Corneliu Ștefan: „O oportunitate pentru turism”

octombrie 30, 2026

Primarul Laurențiu Costache a dispus decolmatarea Canalului Baiului din Titu, în zona Barierei

Primarul Laurențiu Costache a dispus decolmatarea Canalului Baiului din Titu, în zona Barierei

octombrie 29, 2026

Sprijin pentru Găești: Alexandru Iorga, în dialog cu ministrul Petre-Florin Manole și cu președintele CJ, Corneliu Ștefan

Sprijin pentru Găești: Alexandru Iorga, în dialog cu ministrul Petre-Florin Manole și cu președintele CJ, Corneliu Ștefan

octombrie 29, 2026

Corneliu Ștefan și ministrul Muncii, Florin Manole, în vizită la centrele sociale din Dâmbovița. Investiții de peste 24,5 milioane de lei

Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, în vizită la noul centru de zi pentru adulți cu dizabilități din Târgoviște

octombrie 29, 2026

Test1

Articole recente

  • Accident grav pe DN 72, la Șuța Olteni: trei persoane încarcerate, una inconștientă. Pompierii luptă să le scoată din fiare
  • Peste 750 de șoferi testați în Dâmbovița: 9 depistați cu alcool la volan, iar un tânăr conducea fără permis
  • Președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Investiții record la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
  • Președinta Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, a pledat la Cluj pentru parteneriate în formarea specialiștilor în securitate cibernetică
  • Via Dominorum, drumul celor trei capitale domnești, prinde contur la Dâmbovița. Corneliu Ștefan: „O oportunitate pentru turism”

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.