• Latest
  • Trending
Corneliu Ștefan le transmite dâmbovițenilor un mesaj înainte de alegerile locale de duminică!

septembrie 25, 2020
Peste 750 de șoferi testați în Dâmbovița: 9 depistați cu alcool la volan, iar un tânăr conducea fără permis

noiembrie 1, 2026
Președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Investiții record la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște

octombrie 31, 2026
Președinta Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, a pledat la Cluj pentru parteneriate în formarea specialiștilor în securitate cibernetică

Via Dominorum, drumul celor trei capitale domnești, prinde contur la Dâmbovița. Corneliu Ștefan: „O oportunitate pentru turism”

octombrie 30, 2026
Primarul Laurențiu Costache a dispus decolmatarea Canalului Baiului din Titu, în zona Barierei

octombrie 29, 2026
Sprijin pentru Găești: Alexandru Iorga, în dialog cu ministrul Petre-Florin Manole și cu președintele CJ, Corneliu Ștefan

Corneliu Ștefan și ministrul Muncii, Florin Manole, în vizită la centrele sociale din Dâmbovița. Investiții de peste 24,5 milioane de lei

Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, în vizită la noul centru de zi pentru adulți cu dizabilități din Târgoviște

Apă oprită miercuri în satele Râncaciov și Decindeni din Dragomirești, pentru lucrări la conducta de transport

Apă oprită joi în Pucioasa Sat și pe strada Carierei, pentru relocarea unei conducte de distribuție

octombrie 29, 2026
Cadastrare gratuită pentru găeșteni: primarul Alexandru Iorga a obținut o finanțare de 320.000 de lei

Festivalul Dovleacului, sâmbătă la Centrul Cultural Titu: muzică, jocuri și concurs de sculptat dovleci

Cristi Stan, reconfirmat în fruntea PSD Târgoviște! Vot unanim și o nouă miză politică: alegerile din 2028

octombrie 28, 2026
Dambovita News
duminică, 1 noiembrie 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Politic

Corneliu Ștefan le transmite dâmbovițenilor un mesaj înainte de alegerile locale de duminică!

septembrie 25, 2020
in Politic
Corneliu Ștefan le transmite dâmbovițenilor un mesaj înainte de alegerile locale de duminică!

„Cred că dâmbovițenii și-au dat seama că avem cea mai puternică echipă. Am îmbinat experiența cu tinerețea, profesionalismul, și nu în ultimul rând, toți candidații au un singur scop: de a duce la bun sfârșit Master Planul pe care noi, cei din echipa PSD, l-am propus dâmbovițenilor. Eu și echipa mea ne-am asumat în fața dâmbovițenilor, am mers din casă în casă, am stat de vorbă cu dâmbovițenii. În primul rând, este un gest de asumare. Ne-am asumat acest Master Plan, ne-am asumat dezvoltarea tuturor comunităților locale și proiecte majore pentru județ.

Pe data de 27 septembrie invit dâmbovițenii la vot, împreună cu familiile, prietenii, să votăm împreună cele mai puternice echipe, atât la Consiliul Județean, cât și la Primărie. Aveți ocazia să faceți comparație între ce am propus noi la nivelul fiecărei localitate, la nivelul Consiliului Județean și ce au propus celelalte partide. Noi nu am împărțit județul în galbeni și roșii, ci ne-am gândit doar la dâmbovițeni”, transmite Corneliu Ștefan.

Share3Tweet2SendSend
Articol anterior

Compania de Apa Targoviste – Dambovita S.A. organizeaza in data de 07.10.2020, concurs pentru ocuparea postului de INSTALATOR APA

Articolul următor

Graficul activităților de reabilitare a infrastructurii rutiere în perioada 28 septembrie – 4 octombrie 2020!

Rotary Club Târgoviște a donat 100 de bănci individuale pentru două școli din județ!

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

Peste 750 de șoferi testați în Dâmbovița: 9 depistați cu alcool la volan, iar un tânăr conducea fără permis

Peste 750 de șoferi testați în Dâmbovița: 9 depistați cu alcool la volan, iar un tânăr conducea fără permis

noiembrie 1, 2026

Președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Investiții record la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște

Președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Investiții record la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște

octombrie 31, 2026

Președinta Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, a pledat la Cluj pentru parteneriate în formarea specialiștilor în securitate cibernetică

Președinta Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, a pledat la Cluj pentru parteneriate în formarea specialiștilor în securitate cibernetică

octombrie 31, 2026

Via Dominorum, drumul celor trei capitale domnești, prinde contur la Dâmbovița. Corneliu Ștefan: „O oportunitate pentru turism”

Via Dominorum, drumul celor trei capitale domnești, prinde contur la Dâmbovița. Corneliu Ștefan: „O oportunitate pentru turism”

octombrie 30, 2026

Primarul Laurențiu Costache a dispus decolmatarea Canalului Baiului din Titu, în zona Barierei

Primarul Laurențiu Costache a dispus decolmatarea Canalului Baiului din Titu, în zona Barierei

octombrie 29, 2026

Sprijin pentru Găești: Alexandru Iorga, în dialog cu ministrul Petre-Florin Manole și cu președintele CJ, Corneliu Ștefan

Sprijin pentru Găești: Alexandru Iorga, în dialog cu ministrul Petre-Florin Manole și cu președintele CJ, Corneliu Ștefan

octombrie 29, 2026

Corneliu Ștefan și ministrul Muncii, Florin Manole, în vizită la centrele sociale din Dâmbovița. Investiții de peste 24,5 milioane de lei

Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, în vizită la noul centru de zi pentru adulți cu dizabilități din Târgoviște

octombrie 29, 2026

Corneliu Ștefan și ministrul Muncii, Florin Manole, în vizită la centrele sociale din Dâmbovița. Investiții de peste 24,5 milioane de lei

Corneliu Ștefan și ministrul Muncii, Florin Manole, în vizită la centrele sociale din Dâmbovița. Investiții de peste 24,5 milioane de lei

octombrie 29, 2026

Test1

Articole recente

  • Peste 750 de șoferi testați în Dâmbovița: 9 depistați cu alcool la volan, iar un tânăr conducea fără permis
  • Președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Investiții record la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
  • Președinta Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, a pledat la Cluj pentru parteneriate în formarea specialiștilor în securitate cibernetică
  • Via Dominorum, drumul celor trei capitale domnești, prinde contur la Dâmbovița. Corneliu Ștefan: „O oportunitate pentru turism”
  • Primarul Laurențiu Costache a dispus decolmatarea Canalului Baiului din Titu, în zona Barierei

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.