Fascinante sau numai grele, în singurătate sau alături de alții, drumurile vieții țes mica noastră istorie ce se cufundă în cea a lumii și dau măsura reflectării prin noi a strălucirii luminii Creatorului.
Chemări de tot felul ne îmbie pe drum pentru a ne abate de la el sau pentru a ne călăuzi. Un lucru este cert, Dumnezeu este singurul care ne cheamă la un destin măreț, în pofida sinuozităților drumului pe care mergem, ori a obstacolelor pe care le întâlnim. El ne chemă necontenit, pentru ca auzind vocea Lui, în interiorul sufletului să fim siguri de ea și să o urmăm.
Prin semne, oameni și evenimente, El ne călăuzește destinul spre ceea ce trebuie să fie și chiar și atunci când vizibil, totul pare fără ieșire, El are căile și mijloacele Sale de a găsi noi deschideri spre locurile unde trebuie să mergem.
Nimic din ceea ce pare întunecat nu este fără ieșire, nimic din ceea ce e luminos nu este străin de amenințarea întunericului, numai prezența Lui sigură și chemarea pe care ne-o adresează sunt neiluzorii.
Pilda din Sfânta Evanghelie de astăzi, a celor chemați la Cina Fiului de Împărat, ne arată că mărunțișurile vieții, ori ceea ce este important nu trebuie niciodată să se transforme în pretexte de refuz, trădare sau declinare a chemării Lui, ci trebuie să devină porți spre El, scări de înălțare și atuuri pentru a învinge orice adversitate.
Prin dificultăți și opreliști, cu acel curaj al magilor din Orient trebuie să înaintăm zdrobind sub zorile dimineții sufletului nostru pietrele întunericului și năruind zidurile preconcepțiilor celor ce le lipsește iubirea.
Cu aceste gânduri, prin zile, în fiecare zi, spre Marea Cină, ne pregătim de aici, prin tot ceea ce întâlnim și străbatem!
Rămân, întotdeauna, cu gândul la Dumnezeu, căci o chemare mai mare decât orice adversitate îmi călăuzește pașii și nimic nu mă va opri!
