• Latest
  • Trending
Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat din 51 de ani!

iunie 4, 2020
Accident grav pe DN 72, la Șuța Olteni: trei persoane încarcerate, una inconștientă. Pompierii luptă să le scoată din fiare

noiembrie 1, 2026
Peste 750 de șoferi testați în Dâmbovița: 9 depistați cu alcool la volan, iar un tânăr conducea fără permis

Președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Investiții record la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște

octombrie 31, 2026
Președinta Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, a pledat la Cluj pentru parteneriate în formarea specialiștilor în securitate cibernetică

Via Dominorum, drumul celor trei capitale domnești, prinde contur la Dâmbovița. Corneliu Ștefan: „O oportunitate pentru turism”

octombrie 30, 2026
Primarul Laurențiu Costache a dispus decolmatarea Canalului Baiului din Titu, în zona Barierei

octombrie 29, 2026
Sprijin pentru Găești: Alexandru Iorga, în dialog cu ministrul Petre-Florin Manole și cu președintele CJ, Corneliu Ștefan

Corneliu Ștefan și ministrul Muncii, Florin Manole, în vizită la centrele sociale din Dâmbovița. Investiții de peste 24,5 milioane de lei

Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, în vizită la noul centru de zi pentru adulți cu dizabilități din Târgoviște

Apă oprită miercuri în satele Râncaciov și Decindeni din Dragomirești, pentru lucrări la conducta de transport

Apă oprită joi în Pucioasa Sat și pe strada Carierei, pentru relocarea unei conducte de distribuție

octombrie 29, 2026
Cadastrare gratuită pentru găeșteni: primarul Alexandru Iorga a obținut o finanțare de 320.000 de lei

Festivalul Dovleacului, sâmbătă la Centrul Cultural Titu: muzică, jocuri și concurs de sculptat dovleci

Dambovita News
luni, 2 noiembrie 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Fapt Divers

Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat din 51 de ani!

iunie 4, 2020
in Fapt Divers
Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat din 51 de ani!

La data de 2 iunie, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești au oprit în trafic, pe drumul județean 702 D, un autoturism condus de un bărbat din 51 de ani.

Poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0.50 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibaţiei alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Share5Tweet2SendSend
Articol anterior

Chindia a reluat antrenamentele colective!

Articolul următor

Incendiu violent în comuna Bucșani!

Articolul următor
Incendiu violent în comuna Bucșani!

Incendiu violent în comuna Bucșani!

Social democrații dâmbovițeni sunt supărați că președintele nu a promulgat Legea Zilei Tratatului de la Trianon!

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

Accident grav pe DN 72, la Șuța Olteni: trei persoane încarcerate, una inconștientă. Pompierii luptă să le scoată din fiare

Accident grav pe DN 72, la Șuța Olteni: trei persoane încarcerate, una inconștientă. Pompierii luptă să le scoată din fiare

noiembrie 1, 2026

Peste 750 de șoferi testați în Dâmbovița: 9 depistați cu alcool la volan, iar un tânăr conducea fără permis

Peste 750 de șoferi testați în Dâmbovița: 9 depistați cu alcool la volan, iar un tânăr conducea fără permis

noiembrie 1, 2026

Președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Investiții record la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște

Președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Investiții record la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște

octombrie 31, 2026

Președinta Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, a pledat la Cluj pentru parteneriate în formarea specialiștilor în securitate cibernetică

Președinta Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, a pledat la Cluj pentru parteneriate în formarea specialiștilor în securitate cibernetică

octombrie 31, 2026

Via Dominorum, drumul celor trei capitale domnești, prinde contur la Dâmbovița. Corneliu Ștefan: „O oportunitate pentru turism”

Via Dominorum, drumul celor trei capitale domnești, prinde contur la Dâmbovița. Corneliu Ștefan: „O oportunitate pentru turism”

octombrie 30, 2026

Primarul Laurențiu Costache a dispus decolmatarea Canalului Baiului din Titu, în zona Barierei

Primarul Laurențiu Costache a dispus decolmatarea Canalului Baiului din Titu, în zona Barierei

octombrie 29, 2026

Sprijin pentru Găești: Alexandru Iorga, în dialog cu ministrul Petre-Florin Manole și cu președintele CJ, Corneliu Ștefan

Sprijin pentru Găești: Alexandru Iorga, în dialog cu ministrul Petre-Florin Manole și cu președintele CJ, Corneliu Ștefan

octombrie 29, 2026

Corneliu Ștefan și ministrul Muncii, Florin Manole, în vizită la centrele sociale din Dâmbovița. Investiții de peste 24,5 milioane de lei

Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, în vizită la noul centru de zi pentru adulți cu dizabilități din Târgoviște

octombrie 29, 2026

Test1

Articole recente

  • Accident grav pe DN 72, la Șuța Olteni: trei persoane încarcerate, una inconștientă. Pompierii luptă să le scoată din fiare
  • Peste 750 de șoferi testați în Dâmbovița: 9 depistați cu alcool la volan, iar un tânăr conducea fără permis
  • Președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Investiții record la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
  • Președinta Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, a pledat la Cluj pentru parteneriate în formarea specialiștilor în securitate cibernetică
  • Via Dominorum, drumul celor trei capitale domnești, prinde contur la Dâmbovița. Corneliu Ștefan: „O oportunitate pentru turism”

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.