• Latest
  • Trending
A apărut oferta educațională pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației!

mai 20, 2020
Accident grav pe DN 72, la Șuța Olteni: trei persoane încarcerate, una inconștientă. Pompierii luptă să le scoată din fiare

noiembrie 1, 2026
Peste 750 de șoferi testați în Dâmbovița: 9 depistați cu alcool la volan, iar un tânăr conducea fără permis

Președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Investiții record la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște

octombrie 31, 2026
Președinta Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, a pledat la Cluj pentru parteneriate în formarea specialiștilor în securitate cibernetică

Via Dominorum, drumul celor trei capitale domnești, prinde contur la Dâmbovița. Corneliu Ștefan: „O oportunitate pentru turism”

octombrie 30, 2026
Primarul Laurențiu Costache a dispus decolmatarea Canalului Baiului din Titu, în zona Barierei

octombrie 29, 2026
Sprijin pentru Găești: Alexandru Iorga, în dialog cu ministrul Petre-Florin Manole și cu președintele CJ, Corneliu Ștefan

Corneliu Ștefan și ministrul Muncii, Florin Manole, în vizită la centrele sociale din Dâmbovița. Investiții de peste 24,5 milioane de lei

Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, în vizită la noul centru de zi pentru adulți cu dizabilități din Târgoviște

Apă oprită miercuri în satele Râncaciov și Decindeni din Dragomirești, pentru lucrări la conducta de transport

Apă oprită joi în Pucioasa Sat și pe strada Carierei, pentru relocarea unei conducte de distribuție

octombrie 29, 2026
Cadastrare gratuită pentru găeșteni: primarul Alexandru Iorga a obținut o finanțare de 320.000 de lei

Festivalul Dovleacului, sâmbătă la Centrul Cultural Titu: muzică, jocuri și concurs de sculptat dovleci

Dambovita News
luni, 2 noiembrie 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Dezvăluiri

A apărut oferta educațională pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației!

mai 20, 2020
in Dezvăluiri
A apărut oferta educațională pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației!
13
SHARES

Arhiepiscopia Târgoviștei transmite oferta educațională pentru absolvenții de liceu care își doresc să urmeze studiile Facultății de Teologie Ortodoxă și Științele Educației a Universității „Valahia”.

Astfel, pentru următorul an universitar, cei interesați pot urma studii universitare de licență, după cum urmează:

– Domeniul Teologie, specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală, durata de studiu 4 ani, forma de învățământ de zi, 40 locuri buget și 40 locuri cu taxă;

– Domeniul Științe ale educației, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, durata de studiu 3 ani, forma de învățământ de zi, 32 locuri buget și 38 locuri cu taxă;

De asemenea, admiterea se organizează în două sesiuni de examen, care vor avea loc în lunile iulie și septembrie.

Cât despre calendarul de admitere, actele necesare pentru înscriere, detalii despre modul de desfășurare a probelor de concurs, despre criterii de admitere și despre criterii de departajare, acestea vor fi afișate pe site-ul Facultății: ftose.valahia.ro.

„Precizăm că la specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală studiază viitorii clerici care vor sluji Altarul Bisericii strămoșești și viitorii profesori care vor preda Religie în învățământul preuniversitar. Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar asigură formarea inițială și continuă a cadrelor didactice din învățământul primar și preșcolar, dar și personal specializat în cercetarea din domeniul științelor educației.

Totodată, specializarea oferă programe de pregătire și consultații pentru definitivarea în învățământul primar și preșcolar și obținerea gradelor didactice II și I.”, a transmis Arhiepiscopia Târgoviștei.

Share10Tweet1SendSend
Articol anterior

Ministrul Educației a anunțat măsuri speciale în învățământ!

Articolul următor

Asociația Centrul Socio-Cultural COMMUNIO continuă să fie alături de cei aflați în nevoie!

Avaria de pe I.C. Brătianu a fost remediată!

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

Accident grav pe DN 72, la Șuța Olteni: trei persoane încarcerate, una inconștientă. Pompierii luptă să le scoată din fiare

Accident grav pe DN 72, la Șuța Olteni: trei persoane încarcerate, una inconștientă. Pompierii luptă să le scoată din fiare

noiembrie 1, 2026

Peste 750 de șoferi testați în Dâmbovița: 9 depistați cu alcool la volan, iar un tânăr conducea fără permis

Peste 750 de șoferi testați în Dâmbovița: 9 depistați cu alcool la volan, iar un tânăr conducea fără permis

noiembrie 1, 2026

Președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Investiții record la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște

Președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Investiții record la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște

octombrie 31, 2026

Președinta Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, a pledat la Cluj pentru parteneriate în formarea specialiștilor în securitate cibernetică

Președinta Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, a pledat la Cluj pentru parteneriate în formarea specialiștilor în securitate cibernetică

octombrie 31, 2026

Via Dominorum, drumul celor trei capitale domnești, prinde contur la Dâmbovița. Corneliu Ștefan: „O oportunitate pentru turism”

Via Dominorum, drumul celor trei capitale domnești, prinde contur la Dâmbovița. Corneliu Ștefan: „O oportunitate pentru turism”

octombrie 30, 2026

Primarul Laurențiu Costache a dispus decolmatarea Canalului Baiului din Titu, în zona Barierei

Primarul Laurențiu Costache a dispus decolmatarea Canalului Baiului din Titu, în zona Barierei

octombrie 29, 2026

Sprijin pentru Găești: Alexandru Iorga, în dialog cu ministrul Petre-Florin Manole și cu președintele CJ, Corneliu Ștefan

Sprijin pentru Găești: Alexandru Iorga, în dialog cu ministrul Petre-Florin Manole și cu președintele CJ, Corneliu Ștefan

octombrie 29, 2026

Corneliu Ștefan și ministrul Muncii, Florin Manole, în vizită la centrele sociale din Dâmbovița. Investiții de peste 24,5 milioane de lei

Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, în vizită la noul centru de zi pentru adulți cu dizabilități din Târgoviște

octombrie 29, 2026

Test1

Articole recente

  • Accident grav pe DN 72, la Șuța Olteni: trei persoane încarcerate, una inconștientă. Pompierii luptă să le scoată din fiare
  • Peste 750 de șoferi testați în Dâmbovița: 9 depistați cu alcool la volan, iar un tânăr conducea fără permis
  • Președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Investiții record la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
  • Președinta Senatului Universității „Valahia”, Claudia Gilia, a pledat la Cluj pentru parteneriate în formarea specialiștilor în securitate cibernetică
  • Via Dominorum, drumul celor trei capitale domnești, prinde contur la Dâmbovița. Corneliu Ștefan: „O oportunitate pentru turism”

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.