• Latest
  • Trending
„Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dâmbovița, in perioada 2014 – 2020”

octombrie 13, 2021
UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 36 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII BERNARDO O’HIGGINS DIN SANTIAGO DE CHILE

august 21, 2026
Soldat profesionist, arestat preventiv după acuzații șocante: trei minore, între care o fată de 12 ani, victime în ancheta DIICOT Ploiești

La Găești se nasc din nou speranța și încrederea: sala de nașteri a Spitalului Orășenesc, redeschisă după mai bine de șase ani

Corneliu Ștefan, prezent la inaugurarea Centrului de Zi pentru seniorii din Doicești: grijă și respect pentru vârstnicii din Dâmbovița

RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETĂȚENILOR

Carmen Holban, alături de copiii din Titu: o zi dedicată poveștilor, lecturii și bucuriei copilăriei

Luciana Cristea, alături de copiii din Titu: cărți, povești și zâmbete în cadrul campaniei „Biblioteca de vară din satul meu”

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

Percheziții domiciliare în Valea Lungă: peste 120 de articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, ridicate de polițiști

august 20, 2026
Cod galben de caniculă în Dâmbovița: temperaturi de până la 37°C

POLIȚIA A INTRAT ÎN FORȚĂ! URȘI, LEI ȘI TIGRU RIDICAȚI DINTR-O MENAJERIE DIN DÂMBOVIȚA

august 19, 2026
Zilele Cetății Târgoviște 2026: patru zile de sărbătoare, concerte, tradiții și surprize pentru toate vârstele

Dambovita News
duminică, 23 august 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Anunțuri

„Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dâmbovița, in perioada 2014 – 2020”

octombrie 13, 2021
in Anunțuri
„Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dâmbovița, in perioada 2014 – 2020”

 „COMPANIA DE APĂ TÂRGOVIȘTE DÂMBOVIȚA S.A.  anunţă publicul interesat asupra deciziei de emitere a acordului de mediu revizuit pentru proiectul „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dâmbovița, in perioada 2014 – 2020”, propus a fi amplasat în municipiul Târgoviște, comuna Dragomirești, comuna Aninoasa, comuna Ulmi, comuna Văcărești, comuna Răzvad, comuna Gura Ocniței, comuna Ocnița, comuna Șotânga, comuna Vulcana Pandele, comuna Perșinari, oraș Pucioasa, oraș Fieni, comuna Brănești, comuna Vulcana – Băi, comuna Mănești, comuna Lucieni, comuna Moroeni, comuna Pietroșița, comuna Buciumeni, Găești, comuna Glodeni, municipiul Moreni, comuna Iedera, comuna Valea Lungă, comuna Tătărani, comuna Hulubești,  comuna Cobia, comuna Gura Foii, comuna Dragodana, comuna Nucet, comuna Mogoșani, comuna Mătăsaru, comuna Corbii Mari, comuna Crângurile, comuna Valea Mare, comuna Morteni, comuna Petrești, comuna Răscăeți, comuna Vișina,  oraș Titu, comuna Braniștea, comuna Doicești, comuna Potlogi, comuna Odobești,  Racari, comuna Conțești, comuna Lungulețu, comuna Ciocănești, comuna Slobozia Moară, comuna Produlești, comuna Dobra, comuna Bucșani, comuna Băleni, comuna Finta, comuna Niculești, comuna Butimanu, comuna Ludești, comuna Malu cu Flori, comuna Sălcioara, județul Dâmbovița.

      Proiectul acordului de mediu revizuit și informațiile relevante pentru luarea deciziei pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Dâmbovița din Târgoviște, Calea Ialomiței, nr. 1, județul Dâmbovița, in zilele de luni- vineri, intre orele 9,00-14,00, precum și la următoarea adresă de internet www.apmdb.anpm.ro.

Observațiile/contestațiile publicului se primesc la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Dâmbovița, din Târgoviște, Calea Ialomiței, nr. 1, județul Dâmbovița, in termen de 10 zile de la data publicării anunțului  pe pagina de internet a autorității competente pentru protecția mediului .ˮ

ShareTweetSendSend
Articol anterior

Proiecte de peste 6 milioane de lei – se vor derula în comuna Răzvad prin Programul Județean de Dezvoltare Locală

Articolul următor

PRIMARIA ORASULUI FIENI -concesionează teren în suprafață de 4249 mp. Vezi care sunt conditiile.

Articolul următor
U.A.T. Fieni – organizeaza concurs pentru ocuparea urmatoarelor  functii contractuale de conducere respectiv executie vacante

PRIMARIA ORASULUI FIENI -concesionează teren în suprafață de 4249 mp. Vezi care sunt conditiile.

PRIMARIA ORASULUI FIENI -concesionează teren în suprafață de 3792 mp. Vezi care sunt conditiile.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 36 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII BERNARDO O’HIGGINS DIN SANTIAGO DE CHILE

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 36 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII BERNARDO O’HIGGINS DIN SANTIAGO DE CHILE

august 21, 2026

Soldat profesionist, arestat preventiv după acuzații șocante: trei minore, între care o fată de 12 ani, victime în ancheta DIICOT Ploiești

Soldat profesionist, arestat preventiv după acuzații șocante: trei minore, între care o fată de 12 ani, victime în ancheta DIICOT Ploiești

august 21, 2026

La Găești se nasc din nou speranța și încrederea: sala de nașteri a Spitalului Orășenesc, redeschisă după mai bine de șase ani

La Găești se nasc din nou speranța și încrederea: sala de nașteri a Spitalului Orășenesc, redeschisă după mai bine de șase ani

august 21, 2026

Corneliu Ștefan, prezent la inaugurarea Centrului de Zi pentru seniorii din Doicești: grijă și respect pentru vârstnicii din Dâmbovița

Corneliu Ștefan, prezent la inaugurarea Centrului de Zi pentru seniorii din Doicești: grijă și respect pentru vârstnicii din Dâmbovița

august 21, 2026

RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETĂȚENILOR

RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETĂȚENILOR

august 21, 2026

Carmen Holban, alături de copiii din Titu: o zi dedicată poveștilor, lecturii și bucuriei copilăriei

Carmen Holban, alături de copiii din Titu: o zi dedicată poveștilor, lecturii și bucuriei copilăriei

august 21, 2026

Luciana Cristea, alături de copiii din Titu: cărți, povești și zâmbete în cadrul campaniei „Biblioteca de vară din satul meu”

Luciana Cristea, alături de copiii din Titu: cărți, povești și zâmbete în cadrul campaniei „Biblioteca de vară din satul meu”

august 21, 2026

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

august 21, 2026

Articole recente

  • UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 36 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII BERNARDO O’HIGGINS DIN SANTIAGO DE CHILE
  • Soldat profesionist, arestat preventiv după acuzații șocante: trei minore, între care o fată de 12 ani, victime în ancheta DIICOT Ploiești
  • La Găești se nasc din nou speranța și încrederea: sala de nașteri a Spitalului Orășenesc, redeschisă după mai bine de șase ani
  • Corneliu Ștefan, prezent la inaugurarea Centrului de Zi pentru seniorii din Doicești: grijă și respect pentru vârstnicii din Dâmbovița
  • RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETĂȚENILOR

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.