• Latest
  • Trending
FACULTATEA DE INGINERIA MEDIULUI ȘI ȘTIINȚA ALIMENTELOR DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE DESFĂȘOARĂ CONCURS DE ADMITERE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2025-2026

iulie 14, 2025
UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 36 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII BERNARDO O’HIGGINS DIN SANTIAGO DE CHILE

august 21, 2026
Soldat profesionist, arestat preventiv după acuzații șocante: trei minore, între care o fată de 12 ani, victime în ancheta DIICOT Ploiești

La Găești se nasc din nou speranța și încrederea: sala de nașteri a Spitalului Orășenesc, redeschisă după mai bine de șase ani

Corneliu Ștefan, prezent la inaugurarea Centrului de Zi pentru seniorii din Doicești: grijă și respect pentru vârstnicii din Dâmbovița

RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETĂȚENILOR

Carmen Holban, alături de copiii din Titu: o zi dedicată poveștilor, lecturii și bucuriei copilăriei

Luciana Cristea, alături de copiii din Titu: cărți, povești și zâmbete în cadrul campaniei „Biblioteca de vară din satul meu”

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

Percheziții domiciliare în Valea Lungă: peste 120 de articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, ridicate de polițiști

august 20, 2026
Cod galben de caniculă în Dâmbovița: temperaturi de până la 37°C

POLIȚIA A INTRAT ÎN FORȚĂ! URȘI, LEI ȘI TIGRU RIDICAȚI DINTR-O MENAJERIE DIN DÂMBOVIȚA

august 19, 2026
Zilele Cetății Târgoviște 2026: patru zile de sărbătoare, concerte, tradiții și surprize pentru toate vârstele

Dambovita News
sâmbătă, 22 august 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Administrație

FACULTATEA DE INGINERIA MEDIULUI ȘI ȘTIINȚA ALIMENTELOR DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE DESFĂȘOARĂ CONCURS DE ADMITERE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2025-2026

iulie 14, 2025
in Administrație

Facultatea de Ingineria Mediului și Știința Alimentelor, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște derulează înscrieri pentru concursul de admitere, pentru anul universitar 2025-2026.

Oferta educațională include programe de studii pentru cicluri universitare de licență și de masterat.

Facultatea oferă următoarele programe pentru ciclul de studii universitare de licență, cu durata de studiu de 4 ani:

  • Tehnologia prelucrării produselor agricole;
  • Controlul şi securitatea produselor alimentare;
  • Ingineria şi protecţia mediului în agricultură;
  • Montanologie.

Pentru absolvenții programelor de licență, facultatea oferă studii universitare de masterat cu durata de 2 ani, ce asigură aprofundarea cunoștințelor și competențelor în domenii de actualitate, precum:

  • Sisteme de control și evaluare a calității mediului;
  • Controlul și expertiza alimentelor.

Concursul de admitere se desfășoară conform următorului calendar:

STUDII DE LICENȚĂ STUDII DE MASTERAT
23 iunie – 15 iulie – înscrieri online 

16 iulie –  afișarea rezultatelor

17 – 24 iulie – încheierea contractelor pentru candidații declarați admiși

25 iulie –  afișarea rezultatelor după încheierea contractelor

28 – 31 iulie – completare act adițional buget sau taxă (dacă este cazul)

1 septembrie – afișare liste finale sesiunea iulie

14 iulie – 17 septembrie (ora 17.00) – înscrieri online 

18 septembrie – susţinerea probelor eliminatorii şi/sau probelor de concurs

19 septembrie – afişarea rezultatelor

19 – 23 septembrie – încheierea contractelor pentru candidaţii declarați admişi

23 septembrie – afişarea rezultatelor finale sesiunea septembrie

24 septembrie – completare act adițional buget (dacă este cazul)

24 septembrie – afișare liste finale admitere

Înscrierile pentru concursul de admitere se fac online, prin intermediul site-ului www.admitere.valahia.ro. Pentru sprijin tehnic în procesul de înscriere, candidații pot beneficia de asistență la sediul facultății.

Pentru toate detaliile privind admiterea, condițiile și documentele necesare, vă invităm să vizitați www.admitere.valahia.ro.

ShareTweetSendSend
Articol anterior

FACULTATEA DE INGINERIA MATERIALELOR ȘI MECANICĂ DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE DESFĂȘOARĂ CONCURS DE ADMITERE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2025-2026

Articolul următor

CONCURS DE ADMITERE LA FACULTATEA DE ȘTIINȚE ȘI ARTE DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII VALAHIA TÂRGOVIȘTE

DOREȘTI O CARIERĂ ÎN DOMENIUL ECONOMIC? TE POȚI ÎNSCRIE LA FACULTAREA DE ȘTIINȚE ECONOMICE DIN CADRUL UVT

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 36 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII BERNARDO O’HIGGINS DIN SANTIAGO DE CHILE

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 36 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII BERNARDO O’HIGGINS DIN SANTIAGO DE CHILE

august 21, 2026

Soldat profesionist, arestat preventiv după acuzații șocante: trei minore, între care o fată de 12 ani, victime în ancheta DIICOT Ploiești

Soldat profesionist, arestat preventiv după acuzații șocante: trei minore, între care o fată de 12 ani, victime în ancheta DIICOT Ploiești

august 21, 2026

La Găești se nasc din nou speranța și încrederea: sala de nașteri a Spitalului Orășenesc, redeschisă după mai bine de șase ani

La Găești se nasc din nou speranța și încrederea: sala de nașteri a Spitalului Orășenesc, redeschisă după mai bine de șase ani

august 21, 2026

Corneliu Ștefan, prezent la inaugurarea Centrului de Zi pentru seniorii din Doicești: grijă și respect pentru vârstnicii din Dâmbovița

Corneliu Ștefan, prezent la inaugurarea Centrului de Zi pentru seniorii din Doicești: grijă și respect pentru vârstnicii din Dâmbovița

august 21, 2026

RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETĂȚENILOR

RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETĂȚENILOR

august 21, 2026

Carmen Holban, alături de copiii din Titu: o zi dedicată poveștilor, lecturii și bucuriei copilăriei

Carmen Holban, alături de copiii din Titu: o zi dedicată poveștilor, lecturii și bucuriei copilăriei

august 21, 2026

Luciana Cristea, alături de copiii din Titu: cărți, povești și zâmbete în cadrul campaniei „Biblioteca de vară din satul meu”

Luciana Cristea, alături de copiii din Titu: cărți, povești și zâmbete în cadrul campaniei „Biblioteca de vară din satul meu”

august 21, 2026

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

august 21, 2026

Articole recente

  • UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 36 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII BERNARDO O’HIGGINS DIN SANTIAGO DE CHILE
  • Soldat profesionist, arestat preventiv după acuzații șocante: trei minore, între care o fată de 12 ani, victime în ancheta DIICOT Ploiești
  • La Găești se nasc din nou speranța și încrederea: sala de nașteri a Spitalului Orășenesc, redeschisă după mai bine de șase ani
  • Corneliu Ștefan, prezent la inaugurarea Centrului de Zi pentru seniorii din Doicești: grijă și respect pentru vârstnicii din Dâmbovița
  • RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETĂȚENILOR

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.