La mulți ani, România și să fii puternică!
La mulți ani, români!
La mulți ani, dâmbovițeni și târgovișteni de pretutindeni!
M-am gândit mult înaintea acestui mesaj. Am recitit câteva descrieri istorice. Am revăzut câteva imagini fabuloase. … Vă fac și o mărturisire: uneori, îmi pun întrebarea „La ce moment al istoriei poporului meu mi-ar fi plăcut cel mai mult să iau parte?!”
…și oricâte variante aș avea, nu pot să nu-mi doresc trăirea pe care aș fi avut-o dacă se-ntâmpla să fiu pe străzile din Alba-Iulia, în această zi, acum 104 ani…
Oameni buni, fraților,
Puteți înțelege cum un popor întreg a vorbit, a scris, a scandat și a respirat printr-o singură inimă? Cum s-au adunat copiii unui neam întreg din toate părțile geografice la un loc și s-au îmbrățișat frățește?! Cum s-au lipit într-o singură carte paginile răsfirate pe care scria Alba-Iulia, Basarabia, Bucovina, Maramureș?! Cum au înțeles niște lideri vizionari, altminteri fiecare dintre ei cu orgolii și pasiuni, să-și dea mâna și să strige că ȚARA nu se împarte și nu se negociază?!
Ce vulcan de românism în sensul curat al cuvântului, nealterat de sloganuri, nepătat de lozinci!
În acea clipă, acolo mi-aș fi dorit să fiu și să respir același aer cu frații din toată România, uitând ce ne separă și amintindu-ne ce ne unește.
1918 a fost o explozie unică de patriotism în stare pură și de înțelepciune care a depășit granițe sociale, politice sau de educație. Existăm, astăzi, ca stat național, unitar datorită unor oameni rari, care au înțeles perfect clipa istorică și n-au ratat-o. Într-o epocă în care suntem învățați mai mult să ascultăm cuminți ce ni se spune de către alții „mai de soi”, în care ni se predau sloganuri și suntem îndemnați să le învățăm „ca să ne fie bine” (Dumnezeu știe ce-o însemna asta), exemplul de la 1918 pare mai fulgerător ca niciodată. Pentru că românii de atunci n-au ascultat ce li se preda de peste hotare, ci și-au creat ei înșiși o realitate pe care ceilalți au fost nevoiți s-o respecte. Au deturnat istoria care era „pregătită” pentru ei prin alte locuri și au scris cel mai frumos moment din ființa acestui neam. Pentru că istoria aparține celor ce-o trăiesc.
Da, mi-aș fi dorit să fiu acolo. Pentru că, dacă vrem să fim și noi exemple, este necesar să ne uităm acolo unde trebuie, nu în oglinzi mincinoase. Dacă vrem să fim curajoși, trebuie să ne adăpăm din curajul acelor oameni. Dacă vrem să fim lideri adevărați, trebuie să învățăm din sacrificiul celor care, în 1918, au înțeles că NOI înseamnă infinit mai mult decât EU sau TU sau EL.
Eu învăț, cu smerenie, în fiecare zi din aceste lecții. Și vă îndemn și pe dumneavoastră să faceți la fel. E frumos să purtăm tricolorul, dar nu vreau să-l purtăm doar pentru că e „la modă”, ci pentru că ne identificăm cu el și ne înfiorăm când îl privim ridicându-se. Și ne promitem că vom fi mai români cu țara noastră și o vom trata cu respect, cu prețuire, cu grijă. Pentru că alta n-avem.”
