• Latest
  • Trending
S-a dat startul lucrărilor la noua bază sportivă din cartierul Matei Basarab, din incinta Clubului Sportiv Școlar Târgoviște!

aprilie 26, 2023
Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan

noiembrie 9, 2026
Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”

Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise

Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

URS SEMNALAT ÎN LOCALITATEA DOICEȘTI! A FOST EMIS UN MESAJ RO-ALERT PENTRU POPULAȚIE

noiembrie 8, 2026
Ionuț Cristian Săvoiu, semnal de alarmă privind infrastructura din Răcari: „Oraș pe hârtie, dar fără condiții de oraș!”

noiembrie 7, 2026
Preotul Sorin Neculăescu, Cetățean de Onoare al comunei Vlădeni! Recunoaștere pentru contribuția la construirea noii biserici

RADARELE, CU OCHII PE ȘOFERI! Unde acționează polițiștii în județul Dâmbovița în luna noiembrie 2026

noiembrie 6, 2026
Gabriel Dragnea, primarul comunei Butimanu: Lucrările de plombare a gropilor au început! „Siguranța comunității este o prioritate”

Doi tineri din Moreni, arestați preventiv pentru proxenetism! Polițiștii au descins la 5 adrese

BĂTAIE PE FONDUL CONSUMULUI DE ALCOOL, LA SĂBIEȘTI! Doi bărbați au fost reținuți, apoi plasați sub control judiciar

Dambovita News
marți, 10 noiembrie 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Târgoviște

S-a dat startul lucrărilor la noua bază sportivă din cartierul Matei Basarab, din incinta Clubului Sportiv Școlar Târgoviște!

aprilie 26, 2023
in Târgoviște
S-a dat startul lucrărilor la noua bază sportivă din cartierul Matei Basarab, din incinta Clubului Sportiv Școlar Târgoviște!

Terenul multifuncțional cu suprafață din tartan, cu toate dotările, vestiarele sau nocturna reprezintă numai câteva dintre reperele unei investiții în valoare de 2.500.000 lei, accesate prin Compania Națională de Investiții!

„Ne aflăm pe șantierul de construcție a noii baze sportive de la Clubul Sportiv Școlar Târgoviște. Este vorba de un proiect realizat în parteneriat între Compania Națională de Investiții și Primăria Municipiului Târgoviște. Primăria pune la dispoziție locația și asigură racordarea la utilități, în timp ce CNI finanțează construcția propriu-zisă. Este vorba despre un teren multifuncțional la dimensiuni normale pentru baschet, pentru handbal, tenis și volei, cu toate dotările necesare.

De asemenea se va construi o clădire de vestiare, vor fi amenajate spații verzi, tot ceea ce este necesar pentru un teren cu toate facilitățile de astăzi… Suprafața va fi de tartan. Este un proiect care se va finaliza anul acesta, o bază sportivă pe care administrația locală târgovișteană a accesat-o în cadrul axelor de finanțare puse la dispoziție prin CNI.

Avem un proiect similar, prin CNI, dar care vizează o sală de sport, și la campusul universitar. Acolo s-au terminat lucrările de turnare a tot ceea ce înseamnă centuri, stâlpi, urmează să se intre la structura metalică a acelei noi săli de sport. Tot anul acesta va fi finalizată și acea investiție astfel încât să putem să oferim studenților o infrastructură la cele mai bune standarde, așa cum va fi și această bază sportivă de la CSȘ.”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

ShareTweetSendSend
Articol anterior

Accident rutier produs în comuna Bilciurești.

Articolul următor

VIDEO – Șase indivizi din Răcari au furat sute de lalele de pe spațiile verzi din Târgoviște

VIDEO - Șase indivizi din Răcari au furat sute de lalele de pe spațiile verzi din Târgoviște

Prefectul Claudia Gilia a prezidat, astăzi, ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan

Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan

noiembrie 9, 2026

Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”

Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”

noiembrie 9, 2026

Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise

Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise

noiembrie 9, 2026

Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție

Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție

noiembrie 9, 2026

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

noiembrie 9, 2026

URS SEMNALAT ÎN LOCALITATEA DOICEȘTI! A FOST EMIS UN MESAJ RO-ALERT PENTRU POPULAȚIE

URS SEMNALAT ÎN LOCALITATEA DOICEȘTI! A FOST EMIS UN MESAJ RO-ALERT PENTRU POPULAȚIE

noiembrie 8, 2026

Ionuț Cristian Săvoiu, semnal de alarmă privind infrastructura din Răcari: „Oraș pe hârtie, dar fără condiții de oraș!”

Ionuț Cristian Săvoiu, semnal de alarmă privind infrastructura din Răcari: „Oraș pe hârtie, dar fără condiții de oraș!”

noiembrie 7, 2026

Preotul Sorin Neculăescu, Cetățean de Onoare al comunei Vlădeni! Recunoaștere pentru contribuția la construirea noii biserici

Preotul Sorin Neculăescu, Cetățean de Onoare al comunei Vlădeni! Recunoaștere pentru contribuția la construirea noii biserici

noiembrie 7, 2026

Test1

Articole recente

  • Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan
  • Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”
  • Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise
  • Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție
  • Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.