La Liceul Teoretic „Ion Heliade Rădulescu” din municipiul Târgoviște începe unul dintre cele mai importante proiecte de investiții din istoria instituției. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproximativ 25 de milioane de lei, iar finanțarea este asigurată prin programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic.
Proiectul vizează corpul principal al liceului, o clădire de referință pentru învățământul târgoviștean, iar durata de execuție este estimată la 18 luni. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în această săptămână, iar execuția propriu-zisă va debuta în următoarele zile.
„Este, probabil, cel mai important proiect din istoria acestei unități de învățământ. În câteva zile, aici va începe efectiv șantierul. După finalizarea lucrărilor, liceul va beneficia de o clădire sigură, modernă și adaptată cerințelor actuale din educație”, a declarat Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.
Edilul a reamintit că, recent, corpul secundar al liceului a fost complet reabilitat și redat procesului educațional, oferind deja condiții moderne pentru elevi și cadre didactice.
Totodată, primarul a anunțat că și alte instituții de învățământ din municipiu vor beneficia de investiții consistente:
„Liceul Constantin Brâncoveanu va intra, de asemenea, într-un amplu proces de reabilitare, modernizare, extindere și dotare – suntem în faza de licitație publică, iar la începutul anului viitor vor începe lucrările. De asemenea, la Colegiul Economic Ion Ghica, imediat după vacanță, vor fi demarate lucrările de modernizare.”
Prin aceste proiecte, administrația locală continuă programul amplu de investiții în infrastructura educațională a municipiului Târgoviște, transformând treptat școlile și liceele orașului în spații sigure, moderne și prietenoase pentru elevi și profesori.

























