• Latest
  • Trending
Astăzi, am făcut o vizită în teren pe șantierul care vizează construirea primei autogări publice din municipiul Târgoviște de după 1989!

februarie 1, 2022
25 de ani de arhitectură în Muntenia Vest. Aniversare la Târgoviște, cu accent pe viitorul comunităților

octombrie 9, 2026
Carmen Holban, mesaj ferm privind consumul de droguri: „Tinerii trebuie ținuți cât mai departe de droguri”

octombrie 7, 2026
Dâmbovița, noi șanse la fonduri europene. Corneliu Ștefan, prezent la Călărași

„CU DROGURILE NU NEGOCIEM!” Corneliu Ștefan, poziție fermă împotriva dezincriminării consumului

Reacția lui Corneliu Ștefan la propunerea noului Guvern: „Nu trebuie să acceptăm. Cineva încearcă să ne atragă într-un joc care nu ne ajută”

Prevenirea începe prin dialog: polițiștii, elevii și părinții din Corbii Mari, împreună pentru siguranță

De la 1 noiembrie, târgoviștenii își vor putea preda gratuit deșeurile la primul centru de aport voluntar din Dâmbovița

Butimanu dă startul fotbalului! Se inaugurează noul teren din Ungureni

octombrie 6, 2026
Unelte electrice cu mărci cunoscute, confiscate de jandarmi la Târgoviște

Percheziții în Dâmbovița și Prahova într-un dosar cu prejudiciu de peste 27 de milioane de lei

OFERTA EDUCAȚIONALĂ A COMPLEXULUI NAŢIONAL MUZEAL ”CURTEA DOMNEASCĂ” TÂRGOVIŞTE PENTRU UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Incendiu devastator la o casă din Pătroaia Vale. Două persoane, asistate medical la fața locului

Dambovita News
sâmbătă, 10 octombrie 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Târgoviște

Astăzi, am făcut o vizită în teren pe șantierul care vizează construirea primei autogări publice din municipiul Târgoviște de după 1989!

februarie 1, 2022
in Târgoviște
Astăzi, am făcut o vizită în teren pe șantierul care vizează construirea primei autogări publice din municipiul Târgoviște de după 1989!
Astăzi, am făcut o vizită în teren pe șantierul care vizează construirea, cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, a primei autogări publice din municipiul Târgoviște de după 1989!
✅ Noua autobază, situată pe Calea Ialomiței, va avea dimensiuni impresionante, respectiv o suprafață de aproximativ 17.000 mp., suprafața construită desfășurată fiind de 3.574 mp., incluzând și o hală de garare pentru 40 de autobuze.
✅ Intervențiile fac parte dintr-un proiect mai amplu în cadrul căruia, în linii mari, vor fi reabilitate străzi in lungime de 5,4 km (bulevardele Mircea cel Bătrân si Regele Carol, străzile Lt. Stancu Ion, Gării, precum și pasajul peste calea ferată pe DN 72, lângă Pavcom), vor fi modernizate stațiile de călători, vor fi construite 3 stații de capăt de traseu, un depou pe strada Calea Ialomiței și vor fi implementate sisteme integrate de management al transportului public.
✅ Toate stațiile vor fi monitorizate video, vor avea sisteme de informare pe bază de panouri în tehnologie LED, va fi implementat în plus și un sistem de management flotă, cu aplicații multiple.
✅ Cele 3 stații de capăt de traseu vor fi prevăzute cu sală de așteptare, info point, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, o cameră mama și copilul, sistem de ticketing, cel puțin 30 de locuri de parcare, inclusiv pentru taxi si persoane cu dizabilități.
✅ Valoarea contractului de execuție este de 42.562.374,36 lei, fără TVA, iar lucrările vor fi finalizate până la finalul acestui an.
ShareTweetSendSend
Articol anterior

Dialog constructiv între conducerea CJD și reprezentanții societății Arctic

Articolul următor

Astăzi, am făcut o nouă vizită pe șantierul de reconstrucție a stadionului „Eugen Popescu”

Astăzi, am făcut o nouă vizită pe șantierul de reconstrucție a stadionului "Eugen Popescu"

Munca în echipă, condiție obligatorie pentru  un mediu curat și sănătos!

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

25 de ani de arhitectură în Muntenia Vest. Aniversare la Târgoviște, cu accent pe viitorul comunităților

25 de ani de arhitectură în Muntenia Vest. Aniversare la Târgoviște, cu accent pe viitorul comunităților

octombrie 9, 2026

Carmen Holban, mesaj ferm privind consumul de droguri: „Tinerii trebuie ținuți cât mai departe de droguri”

Carmen Holban, mesaj ferm privind consumul de droguri: „Tinerii trebuie ținuți cât mai departe de droguri”

octombrie 7, 2026

Dâmbovița, noi șanse la fonduri europene. Corneliu Ștefan, prezent la Călărași

Dâmbovița, noi șanse la fonduri europene. Corneliu Ștefan, prezent la Călărași

octombrie 7, 2026

„CU DROGURILE NU NEGOCIEM!” Corneliu Ștefan, poziție fermă împotriva dezincriminării consumului

„CU DROGURILE NU NEGOCIEM!” Corneliu Ștefan, poziție fermă împotriva dezincriminării consumului

octombrie 7, 2026

Reacția lui Corneliu Ștefan la propunerea noului Guvern: „Nu trebuie să acceptăm. Cineva încearcă să ne atragă într-un joc care nu ne ajută”

Reacția lui Corneliu Ștefan la propunerea noului Guvern: „Nu trebuie să acceptăm. Cineva încearcă să ne atragă într-un joc care nu ne ajută”

octombrie 7, 2026

Prevenirea începe prin dialog: polițiștii, elevii și părinții din Corbii Mari, împreună pentru siguranță

Prevenirea începe prin dialog: polițiștii, elevii și părinții din Corbii Mari, împreună pentru siguranță

octombrie 7, 2026

De la 1 noiembrie, târgoviștenii își vor putea preda gratuit deșeurile la primul centru de aport voluntar din Dâmbovița

De la 1 noiembrie, târgoviștenii își vor putea preda gratuit deșeurile la primul centru de aport voluntar din Dâmbovița

octombrie 7, 2026

Butimanu dă startul fotbalului! Se inaugurează noul teren din Ungureni

Butimanu dă startul fotbalului! Se inaugurează noul teren din Ungureni

octombrie 6, 2026

Test1

Articole recente

  • 25 de ani de arhitectură în Muntenia Vest. Aniversare la Târgoviște, cu accent pe viitorul comunităților
  • Carmen Holban, mesaj ferm privind consumul de droguri: „Tinerii trebuie ținuți cât mai departe de droguri”
  • Dâmbovița, noi șanse la fonduri europene. Corneliu Ștefan, prezent la Călărași
  • „CU DROGURILE NU NEGOCIEM!” Corneliu Ștefan, poziție fermă împotriva dezincriminării consumului
  • Reacția lui Corneliu Ștefan la propunerea noului Guvern: „Nu trebuie să acceptăm. Cineva încearcă să ne atragă într-un joc care nu ne ajută”

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.