Licitația organizată de Chindia în scop caritabil, pentru tricoul lui Cristian Cherchez, unul dintre jucătorii emblematici ai roș-albaștrilor, s-a încheiat luni seară, iar marți numele câștigătorului a fost anunțat de pagina oficială de Facebook a clubului.
Claudiu Niță, un suporter al Chindiei stabilit în Scoția, a plătit 200 de lire pentru tricoul cu autograf al numărului 13, cea mai mare ofertă dintre cele postate de fani.
Banii vor ajunge în contul Asociației Crucea Roșie și vor fi folosiți în lupta pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.
























