• Latest
  • Trending
Senatorul Titus Corlățean desemnat de Grupul Socialiștilor, Democraților și Verzilor să reprezinte SOC la dezbaterile din Plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei asupra raportului privind Activitatea Biroului și a Comisiei Permanente

octombrie 13, 2022
Accident rutier pe Calea Domnească din Târgoviște: biciclist rănit în urma coliziunii cu un autoturism

octombrie 3, 2026
(Foto)Baschetul ajunge mai aproape de copii. Dâmbovița, primul județ din România într-un parteneriat-pilot cu Federația Română de Baschet

octombrie 2, 2026
IPS NIFON A SFINȚIT LOCUL UNDE SE VA CONSTRUI CAPELA UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

Luciana Cristea, vicepreședinta CJ Dâmbovița, mesaj la început de an universitar: „Un nou început, noi oportunități și noi aspirații”

(Foto) Universitatea „Valahia” a dat startul noului an universitar 2026–2027. Bibliotecă nouă, mesaje pentru studenți și o zi cu dublă semnificație la Târgoviște

(FOTO) Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, prezent la Ochiuri, unde peste 500 de militari din 19 state participă la „Carpathian Blue Shield 2026”

octombrie 1, 2026
BOMBĂ la DIICOT: lider USR din Dâmbovița, vizat în ancheta utilajului de 1,75 milioane € cu presupusă destinație finală în Belarus

septembrie 30, 2026
16 străzi din Târgoviște intră în reabilitare. Daniel Cristian Stan: „Ne apropiem de finalizarea infrastructurii rutiere”

Investiție de peste 747.000 de lei în energia verde la Crângurile. Instituțiile publice vor produce energie pentru autoconsum

septembrie 29, 2026
Nouă tineri au semnat contractele pentru programul Internship 2026 al Consiliului Județean Dâmbovița

Simulare tactică la un liceu din Târgoviște: jandarmii folosesc muniție neletală în cadrul exercițiului internațional „Scutul Albastru al Carpaților 2026”

Teatrul „Tony Bulandra” pregătește o nouă stagiune: spectacole lunare în cartierul Matei Voievod și proiecte dedicate copiilor și adolescenților

septembrie 28, 2026
Dambovita News
duminică, 4 octombrie 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Politic

Senatorul Titus Corlățean desemnat de Grupul Socialiștilor, Democraților și Verzilor să reprezinte SOC la dezbaterile din Plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei asupra raportului privind Activitatea Biroului și a Comisiei Permanente

octombrie 13, 2022
in Politic
Senatorul Titus Corlățean desemnat de Grupul Socialiștilor, Democraților și Verzilor să reprezinte SOC la dezbaterile din Plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei asupra raportului privind Activitatea Biroului și a Comisiei Permanente

Senatorul Titus Corlățean, membru al Delegației române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, a fost desemnat de Grupul Socialiștilor, Democraților și Verzilor (SOC) din cadrul Adunării, în prima zi de dezbateri prilejuite de cea de-a patra parte a Sesiunii ordinare 2022 (Strasbourg, 10-14 octombrie 2022), în calitate de reprezentant al Grupului la dezbaterile plenare ale raportului privind Activitatea Biroului și a Comisiei Permanente, raportor Selin Sayek Böke (Turcia, SOC).

În intervenția sa, în numele Grupului SOC, senatorul român s-a referit la două dintre temele importante înscrise pe agenda APCE: organizarea celui de-al patrulea Summit al șefilor de stat și de guvern din statele membre ale Consiliului Europei și noua Comunitate Politică Europeană.
Cu acest prilej, senatorul român și-a exprimat convingerea că organizarea Summit-ului va reprezenta un prilej important de promovare a unei noi viziuni, la nivelul leadership-ului european, a unor soluții clare în fața tragediei generate de agresiunea rusă împotriva Ucrainei și în fața provocărilor actuale deosebit de grave la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli, a multilateralismului și  a dreptului internațional.
Un obiectiv prioritar al Summit-ului îl reprezintă formularea unei soluții pentru înființarea unei Curți ad-hoc penale internaționale, care să judece crimele de agresiune și care, în acest fel, să elimine riscul ”impunității” pentru crimele de agresiune comise în perioadă de conflict.
În ceea ce privește noua inițiativă, Comunitatea Politică Europeană, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului s-a referit la organizarea primei întâlniri la nivel înalt în cadrul acestui format, desfășurate recent la Praga, și și-a exprimat încrederea că  dialogul politic la acest nivel va avea un impact pozitiv în actualul context european. În același timp, senatorul Titus Corlățean a atras atenția asupra riscurilor de diminuare a rolului, sferei de aplicare și competențelor Consiliului Europei, precum și asupra aspectelor ce pot constitui semnale ale unei Europe cu mai multe viteze, lucru care este, în opinia sa, inacceptabil.

În încheierea intervenției sale, senatorul român a menționat că există opinii diferite în spațul european asupra a ceea ce reprezintă soluții viabile în raport cu nevoia de a stopa războiul și pierderile de vieți omenești. A atras totodată atenția asupra faptului că o acceptare a unor concesii față de respectarea dreptului internațional și o abordare ”pragmatică” a încălcării principiilor fundamentale ale dreptului internațional, integrității teritoriale, suveranității, prin negocieri politice care ar presupune soluții de compromis politic, în numele reinstaurării păcii, și care ar implica și anumite cedări teritoriale în favoarea agresorului,  ar putea avea consecințe incalculabile pentru viitorul Europei.

ShareTweetSendSend
Articol anterior

Comisia Europeană a aprobat Programul Operațional al Regiunii Sud-Muntenia! CJD și primăriile din județul, pregătite să depună proiecte cu finanțare europeană pe toate domeniile

Articolul următor

Au început asfaltările în curtea primei autogari publice din municipiul Târgoviște, construite după 1989

Prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, comuna Dobra își extinde patrimoniul,  de astăzi, cu o bază sportivă modernă

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

Accident rutier pe Calea Domnească din Târgoviște: biciclist rănit în urma coliziunii cu un autoturism

Accident rutier pe Calea Domnească din Târgoviște: biciclist rănit în urma coliziunii cu un autoturism

octombrie 3, 2026

(Foto)Baschetul ajunge mai aproape de copii. Dâmbovița, primul județ din România într-un parteneriat-pilot cu Federația Română de Baschet

(Foto)Baschetul ajunge mai aproape de copii. Dâmbovița, primul județ din România într-un parteneriat-pilot cu Federația Română de Baschet

octombrie 2, 2026

IPS NIFON A SFINȚIT LOCUL UNDE SE VA CONSTRUI CAPELA UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

IPS NIFON A SFINȚIT LOCUL UNDE SE VA CONSTRUI CAPELA UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

octombrie 2, 2026

Luciana Cristea, vicepreședinta CJ Dâmbovița, mesaj la început de an universitar: „Un nou început, noi oportunități și noi aspirații”

Luciana Cristea, vicepreședinta CJ Dâmbovița, mesaj la început de an universitar: „Un nou început, noi oportunități și noi aspirații”

octombrie 2, 2026

(Foto) Universitatea „Valahia” a dat startul noului an universitar 2026–2027. Bibliotecă nouă, mesaje pentru studenți și o zi cu dublă semnificație la Târgoviște

(Foto) Universitatea „Valahia” a dat startul noului an universitar 2026–2027. Bibliotecă nouă, mesaje pentru studenți și o zi cu dublă semnificație la Târgoviște

octombrie 2, 2026

(FOTO) Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, prezent la Ochiuri, unde peste 500 de militari din 19 state participă la „Carpathian Blue Shield 2026”

(FOTO) Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, prezent la Ochiuri, unde peste 500 de militari din 19 state participă la „Carpathian Blue Shield 2026”

octombrie 1, 2026

BOMBĂ la DIICOT: lider USR din Dâmbovița, vizat în ancheta utilajului de 1,75 milioane € cu presupusă destinație finală în Belarus

BOMBĂ la DIICOT: lider USR din Dâmbovița, vizat în ancheta utilajului de 1,75 milioane € cu presupusă destinație finală în Belarus

septembrie 30, 2026

16 străzi din Târgoviște intră în reabilitare. Daniel Cristian Stan: „Ne apropiem de finalizarea infrastructurii rutiere”

16 străzi din Târgoviște intră în reabilitare. Daniel Cristian Stan: „Ne apropiem de finalizarea infrastructurii rutiere”

septembrie 30, 2026

Test1

Articole recente

  • Accident rutier pe Calea Domnească din Târgoviște: biciclist rănit în urma coliziunii cu un autoturism
  • (Foto)Baschetul ajunge mai aproape de copii. Dâmbovița, primul județ din România într-un parteneriat-pilot cu Federația Română de Baschet
  • IPS NIFON A SFINȚIT LOCUL UNDE SE VA CONSTRUI CAPELA UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE
  • Luciana Cristea, vicepreședinta CJ Dâmbovița, mesaj la început de an universitar: „Un nou început, noi oportunități și noi aspirații”
  • (Foto) Universitatea „Valahia” a dat startul noului an universitar 2026–2027. Bibliotecă nouă, mesaje pentru studenți și o zi cu dublă semnificație la Târgoviște

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.