
“Astăzi, PSD Răcari și-a ales un nou președinte: Ionuț Săvoiu, vicepreședinte al PSD Dâmbovița și fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Misiunea lui și a noii echipe este clară: câștigarea Primăriei Răcari și obținerea majorității în Consiliul Local.
Pentru că Răcari are nevoie de o schimbare radicală. Realitatea te izbește: orașul arată rău. Nu într-o zonă, nu pe o stradă. Peste tot.
Trebuie spus STOP unei administrații care, în loc să ducă orașul înainte, l-a tras înapoi și l-a făcut să piardă ani importanți de dezvoltare. Câteva intervenții făcute în grabă nu pot șterge această realitate și nu pot recupera timpul pierdut.
Răcari este oraș. Și trebuie să înceapă, în sfârșit, să arate și să se dezvolte ca un oraș.
Ionuț Săvoiu și echipa PSD Răcari au de astăzi o responsabilitate clară: să construiască alternativa pentru 2028, cu proiecte serioase, oameni pregătiți și soluții pentru fiecare zonă a orașului.
Ținta este clară: Primăria Răcari și majoritatea în Consiliul Local.”, a transmis PSD Dâmbovița.
























