• Latest
  • Trending
Echipa PSD Dâmbovița, în frunte cu președintele Corneliu Stefan, a fost prezentă la cele două serbări organizate ieri, la Dobra și Doicești.

august 21, 2023
Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan

noiembrie 9, 2026
Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”

Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise

Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

URS SEMNALAT ÎN LOCALITATEA DOICEȘTI! A FOST EMIS UN MESAJ RO-ALERT PENTRU POPULAȚIE

noiembrie 8, 2026
Ionuț Cristian Săvoiu, semnal de alarmă privind infrastructura din Răcari: „Oraș pe hârtie, dar fără condiții de oraș!”

noiembrie 7, 2026
Preotul Sorin Neculăescu, Cetățean de Onoare al comunei Vlădeni! Recunoaștere pentru contribuția la construirea noii biserici

RADARELE, CU OCHII PE ȘOFERI! Unde acționează polițiștii în județul Dâmbovița în luna noiembrie 2026

noiembrie 6, 2026
Gabriel Dragnea, primarul comunei Butimanu: Lucrările de plombare a gropilor au început! „Siguranța comunității este o prioritate”

Doi tineri din Moreni, arestați preventiv pentru proxenetism! Polițiștii au descins la 5 adrese

BĂTAIE PE FONDUL CONSUMULUI DE ALCOOL, LA SĂBIEȘTI! Doi bărbați au fost reținuți, apoi plasați sub control judiciar

Dambovita News
marți, 10 noiembrie 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Politic

Echipa PSD Dâmbovița, în frunte cu președintele Corneliu Stefan, a fost prezentă la cele două serbări organizate ieri, la Dobra și Doicești.

august 21, 2023
in Politic
Echipa PSD Dâmbovița, în frunte cu președintele Corneliu Stefan, a fost prezentă la cele două serbări organizate ieri, la Dobra și Doicești.
„Echipa PSD Dâmbovița, în frunte cu președintele Corneliu Stefan, parlamentari, vicepreședinții Consiliului Județean, primari de orașe și comune, a fost prezentă la cele două serbări organizate ieri, la Dobra și Doicești.
Liderii social-democrați au petrecut alături de localnici, au evaluat investițiile aflate acum în derulare în comune și au discutat cu reprezentanții administrațiilor locale despre proiectele de viitor”
ShareTweetSendSend
Articol anterior

Accident rutier pe autostrada A1, la kilometrul 58, sensul spre București

Articolul următor

Vasile Miriuță „Vrem să aducem prima victorie din campionat”

Video/Foto Intervenție în cazul unui eveniment rutier în localitatea Aninoasa

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan

Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan

noiembrie 9, 2026

Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”

Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”

noiembrie 9, 2026

Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise

Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise

noiembrie 9, 2026

Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție

Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție

noiembrie 9, 2026

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

noiembrie 9, 2026

URS SEMNALAT ÎN LOCALITATEA DOICEȘTI! A FOST EMIS UN MESAJ RO-ALERT PENTRU POPULAȚIE

URS SEMNALAT ÎN LOCALITATEA DOICEȘTI! A FOST EMIS UN MESAJ RO-ALERT PENTRU POPULAȚIE

noiembrie 8, 2026

Ionuț Cristian Săvoiu, semnal de alarmă privind infrastructura din Răcari: „Oraș pe hârtie, dar fără condiții de oraș!”

Ionuț Cristian Săvoiu, semnal de alarmă privind infrastructura din Răcari: „Oraș pe hârtie, dar fără condiții de oraș!”

noiembrie 7, 2026

Preotul Sorin Neculăescu, Cetățean de Onoare al comunei Vlădeni! Recunoaștere pentru contribuția la construirea noii biserici

Preotul Sorin Neculăescu, Cetățean de Onoare al comunei Vlădeni! Recunoaștere pentru contribuția la construirea noii biserici

noiembrie 7, 2026

Test1

Articole recente

  • Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan
  • Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”
  • Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise
  • Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție
  • Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.