Liderii Partidului Social Democrat Dâmbovița transmit mesaje de unitate, responsabilitate și determinare după Congresul PSD desfășurat vineri, 7 noiembrie, la București. Președintele organizației județene, Corneliu Ștefan, și secretarul general, Daniel Cristian Stan, au subliniat atât importanța noii structuri de conducere a partidului, cât și prioritățile politice și administrative ale PSD Dâmbovița în perioada următoare.
„Vreau să abordez două subiecte de actualitate. Vineri, 7 noiembrie, am avut Congresul Partidului Social Democrat, un congres în cadrul căruia, absolut toți cei care am luat cuvântul, împreună cu domnul președinte Sorin Grindeanu, am transmis mesaje foarte clare despre ceea ce avem de făcut în perioada următoare și despre poziția pe care PSD o va avea atât în societatea civilă, cât și din punct de vedere administrativ”, a declarat Corneliu Ștefan, președinte al PSD Dâmbovița.
Liderul social-democrat le-a mulțumit colegilor din organizația județeană pentru sprijinul acordat și pentru unitatea demonstrată în cadrul Congresului, dar și în competițiile interne ale partidului.
„Funcția pe care am ocupat-o, cea de prim-vicepreședinte PSD, nu este o funcție personală, ci o funcție a organizației PSD Dâmbovița; o funcție care ne responsabilizează. În perioada următoare avem foarte multe lucruri de pus la punct, în perspectiva anului 2028, ținând cont de primele alegeri pe care le avem – alegerile locale”, a mai spus Corneliu Ștefan.
Totodată, acesta a făcut referire la alegerile locale parțiale din 7 decembrie, când locuitorii orașului Găești își vor alege noul primar.
„În județul Dâmbovița vom avea alegeri la Găești, unde s-a vacantat funcția de primar. Alexandru Iorga este candidatul PSD pentru această funcție. Este omul pe care îl sprijinim necondiționat, un om care a demonstrat că își dorește binele comunității locale și, nu în ultimul rând, avem alături de el proiecte pentru dezvoltarea orașului Găești”, a punctat liderul PSD Dâmbovița.
La rândul său, Daniel Cristian Stan, secretarul general al PSD Dâmbovița, a subliniat importanța alegerii lui Corneliu Ștefan în funcția de prim-vicepreședinte la nivel național și a transmis un mesaj clar privind direcția partidului.
„Este o funcție importantă cea pe care președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, o ocupă. Eu spun că PSD avea nevoie de Corneliu Ștefan. Avea nevoie de viziune, de un model de dezvoltare care să fie aplicat și la nivel guvernamental. În contextul în care, în ceea ce privește comunicarea și răspunsurile la problemele cu care se confruntă românii, cred că am rămas puțin datori. Cred că este momentul să fim mai hotărâți și să oferim soluțiile pe care oamenii le așteaptă”, a declarat Daniel Cristian Stan.
În ceea ce privește alegerile de la Găești, secretarul general a subliniat nevoia de schimbare și de implicare reală în comunitate:
„Îl susținem cu toții pe Alexandru Iorga. Am fost de câteva ori în oraș și am constatat personal că există mult dezinteres în anumite zone. Locuitorii trebuie să înțeleagă că la alegeri nu votează doar un nume, ci votează pentru școala copiilor lor, pentru străzile pe care circulă, pentru siguranța din oraș. Eu cred că Alexandru Iorga este persoana de care Găeștiul are nevoie.”
Prin mesajele transmise, liderii PSD Dâmbovița reafirmă coeziunea organizației și dorința de a rămâne aproape de oameni, oferind soluții concrete pentru dezvoltarea comunităților locale și pentru modernizarea județului.
























