Parohia Izvorul Tămăduirii din Târgoviște a dăruit, luni – 13 aprilie 2020, măşti, mănuşi, cărţi de rugăciuni, icoane şi alimente mai multor persoane vulnerabile din Municipiu.
Pentru realizarea acestei acţiuni umanitare, au contribuit directorul Spitalului Judeţean – dr. Claudiu Dumitrescu şi şeful Serviciului Regim Permise de Conducere Dâmboviţa – comisarul şef de poliţie Adrian Alexandrescu.
Reamintim faptul că Arhiepiscopia Târgoviştei este puternic implicată în lupta cu COVID-19.
Spre exemplu, săptămâna trecută, 258 de preoţi şi voluntari au ajutat cu alimente, produse igienico-sanitare şi plata unor servicii medicale sau facturi 1.242 de persoane aflate în dificultate. În total, s-au cheltuit 92.000 de lei.


























