• Latest
  • Trending
Mesajul Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, cu ocazia începerii noului an școlar

septembrie 11, 2023
Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan

noiembrie 9, 2026
Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”

Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise

Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

URS SEMNALAT ÎN LOCALITATEA DOICEȘTI! A FOST EMIS UN MESAJ RO-ALERT PENTRU POPULAȚIE

noiembrie 8, 2026
Ionuț Cristian Săvoiu, semnal de alarmă privind infrastructura din Răcari: „Oraș pe hârtie, dar fără condiții de oraș!”

noiembrie 7, 2026
Preotul Sorin Neculăescu, Cetățean de Onoare al comunei Vlădeni! Recunoaștere pentru contribuția la construirea noii biserici

RADARELE, CU OCHII PE ȘOFERI! Unde acționează polițiștii în județul Dâmbovița în luna noiembrie 2026

noiembrie 6, 2026
Gabriel Dragnea, primarul comunei Butimanu: Lucrările de plombare a gropilor au început! „Siguranța comunității este o prioritate”

Doi tineri din Moreni, arestați preventiv pentru proxenetism! Polițiștii au descins la 5 adrese

BĂTAIE PE FONDUL CONSUMULUI DE ALCOOL, LA SĂBIEȘTI! Doi bărbați au fost reținuți, apoi plasați sub control judiciar

Dambovita News
marți, 10 noiembrie 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Consiliul Judetean

Mesajul Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, cu ocazia începerii noului an școlar

septembrie 11, 2023
in Consiliul Judetean, General
Mesajul Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, cu ocazia începerii noului an școlar
„Prima zi a noului an școlar, o zi plină de emoții pentru noi toți!
În primul rând, aș vrea să transmit un mesaj de încurajare și susținere tuturor elevilor, părinților și bunicilor lor, dar și cadrelor didactice.
Dragi copii, indiferent de clasa în care veți merge în acest an și de provocările care vor apărea pe parcurs, aveți încredere în voi și în multele lucruri pe care le puteți face. Nu va fi întotdeauna ușor, dar vă asigur că veți avea întotdeauna sprijinul nostru necondiționat.
Părinții și bunicii vă sunt alături pentru ca voi să vă atingeți adevăratul potențial. Și le mulțumesc pentru acest lucru!
Cadrelor didactice le doresc un an plin de reușite! De munca lor de zi cu zi depinde viitorul copiilor noștri și am toată încrederea că, datorită dedicării lor, toți cei care astăzi trec pragul școlii vor avea deschis drumul către succes.
Așadar, călătorie plăcută în noul an școlar!, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
ShareTweetSendSend
Articol anterior

Mesajul Prefectului cu ocazia începerii anului școlar 2023-2024

Articolul următor

Mesajul Primarului comunei Butimanu, Gabriel DRAGNEA, cu ocazia începerii noului an școlar

Mesajul Primarului comunei Sălcioara, Valentin PÂRVU, cu ocazia începerii noului an școlar

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan

Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan

noiembrie 9, 2026

Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”

Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”

noiembrie 9, 2026

Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise

Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise

noiembrie 9, 2026

Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție

Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție

noiembrie 9, 2026

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

noiembrie 9, 2026

URS SEMNALAT ÎN LOCALITATEA DOICEȘTI! A FOST EMIS UN MESAJ RO-ALERT PENTRU POPULAȚIE

URS SEMNALAT ÎN LOCALITATEA DOICEȘTI! A FOST EMIS UN MESAJ RO-ALERT PENTRU POPULAȚIE

noiembrie 8, 2026

Ionuț Cristian Săvoiu, semnal de alarmă privind infrastructura din Răcari: „Oraș pe hârtie, dar fără condiții de oraș!”

Ionuț Cristian Săvoiu, semnal de alarmă privind infrastructura din Răcari: „Oraș pe hârtie, dar fără condiții de oraș!”

noiembrie 7, 2026

Preotul Sorin Neculăescu, Cetățean de Onoare al comunei Vlădeni! Recunoaștere pentru contribuția la construirea noii biserici

Preotul Sorin Neculăescu, Cetățean de Onoare al comunei Vlădeni! Recunoaștere pentru contribuția la construirea noii biserici

noiembrie 7, 2026

Test1

Articole recente

  • Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan
  • Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”
  • Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise
  • Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție
  • Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.