Trupul neînsuflețit al tânărului din Valea Voievozilor, care a fost dat dispărut în luna iulie, a fost găsit, duminică după-amiază, în Munții Bucegi, de către salvamontiștii din Prahova. Acest lucru a fost posibil după ce salvamontiștii din Prahova au găsit rucsacul și mai multe obiecte personale ale lui Bobirică Eduard, în zona Văii Caraiman.
Tânărul și-a abandonat într-o noapte bicicleta pe Valea Caraimanului, în apropiere de cabana cu același nume și de atunci a fost de negăsit. Familia acestuia a anunțat dispariția după aproape două săptămâni, moment în care salvatorii au și pornit pe urmele lui. Salvamontiștii din Bușteni sunt cei care au descoperit bicicleta.
Echipajele Salvamont Bușteni și Salvamont Prahova au pornit din nou căutările și de data aceasta au reușit să dea de trupul neînsuflețit al bărbatului. Salvamontiștii au efectuat toate operațiunile de recuperare a cadavrului din Valea Caraimanului, zonă în care accesul este deosebit de dificil.
În acest caz vor fi efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.