• Latest
  • Trending
GRAFICUL DE LUCRU CU APARATELE DE MĂSURARE A VITEZEI ÎN LUNA OCTOMBRIE 2019:

GRAFICUL DE LUCRU CU APARATELE DE MĂSURARE A VITEZEI ÎN LUNA OCTOMBRIE 2019:

octombrie 1, 2019
Sub tricolor, la Târgoviște: Trei decenii de Cult al Eroilor pe meleaguri dâmbovițene SIMPOZION ANIVERSAR – Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Dâmbovița „Mihai Viteazul” și Universitatea „Valahia” din Târgoviște

octombrie 23, 2026
Târgoviște, un oraș mai accesibil! Vinerea, transportul public este gratuit, iar facilitățile pentru cetățeni continuă

Târgoviște, un oraș mai accesibil! Vinerea, transportul public este gratuit, iar facilitățile pentru cetățeni continuă

octombrie 23, 2026
COMPLEXUL NAŢIONAL MUZEAL ”CURTEA DOMNEASCĂ” TÂRGOVIŞTE TRECE LA PROGRAMUL DE IARNĂ DIN 25 OCTOMBRIE

COMPLEXUL NAŢIONAL MUZEAL ”CURTEA DOMNEASCĂ” TÂRGOVIŞTE TRECE LA PROGRAMUL DE IARNĂ DIN 25 OCTOMBRIE

octombrie 23, 2026
Investiții noi în cartierul Radu cel Mare din Târgoviște. O parcare de aproximativ 40 de locuri, în curs de amenajare

Investiții noi în cartierul Radu cel Mare din Târgoviște. O parcare de aproximativ 40 de locuri, în curs de amenajare

octombrie 22, 2026
Accident rutier în Moroeni: Un bărbat de 56 de ani, angajat la salubritate, lovit de o mașină pe DN 71

Accident rutier în Moroeni: Un bărbat de 56 de ani, angajat la salubritate, lovit de o mașină pe DN 71

octombrie 22, 2026
Droguri de mare risc vândute cu 20 de lei doza, în Dâmbovița: un bărbat de 51 de ani, arestat preventiv pentru 30 de zile

Droguri de mare risc vândute cu 20 de lei doza, în Dâmbovița: un bărbat de 51 de ani, arestat preventiv pentru 30 de zile

octombrie 21, 2026
Autoturism cuprins de flăcări în toiul nopții, în comuna Voinești

Autoturism cuprins de flăcări în toiul nopții, în comuna Voinești

octombrie 21, 2026
Ambulanțier din Târgoviște, agresat și amenințat cu un obiect ascuțit de un coleg. Polițiștii au deschis dosar penal

Ambulanțier din Târgoviște, agresat și amenințat cu un obiect ascuțit de un coleg. Polițiștii au deschis dosar penal

octombrie 20, 2026
Accident rutier în localitatea Ungureni: două persoane au fost transportate la spital

Accident rutier în localitatea Ungureni: două persoane au fost transportate la spital

octombrie 20, 2026
440.000 de lei în plus pentru Spitalul Găești. Primarul Alexandru Iorga caută soluții pentru asigurarea funcționării unității medicale

440.000 de lei în plus pentru Spitalul Găești. Primarul Alexandru Iorga caută soluții pentru asigurarea funcționării unității medicale

octombrie 20, 2026
Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița, prezentă la audierile candidaților pentru Guvernul Niculescu

Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița, prezentă la audierile candidaților pentru Guvernul Niculescu

octombrie 20, 2026
Polițiștii rutieri din Dâmbovița, acțiuni pentru prevenirea accidentelor în care sunt implicați pietoni

Polițiștii rutieri din Dâmbovița, acțiuni pentru prevenirea accidentelor în care sunt implicați pietoni

octombrie 20, 2026
Dambovita News
vineri, 23 octombrie 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Fapt Divers

GRAFICUL DE LUCRU CU APARATELE DE MĂSURARE A VITEZEI ÎN LUNA OCTOMBRIE 2019:

octombrie 1, 2019
in Fapt Divers
GRAFICUL DE LUCRU CU APARATELE DE MĂSURARE A VITEZEI ÎN LUNA OCTOMBRIE 2019:
11
SHARES

Nr.crt.

DATA

                       TRASEUL DE ACŢIUNE

OBS.

1.

01.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DJ 720- Gura Ocniţei

-DJ 710A- Ghirdoveni

-DJ 702 A Crângurile-Valea Mare

-DN 7 Găeşti-Valea Mare

-DN 61 Găeşti-Corbii Mari

-DN 71 Moţăieni-Fieni-Dealu Mare-Pietroşiţa-Moroeni

-DN 71  Conțești-Răcari

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DJ 601A Slobozia Moară-Brezoaele

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-DJ 720 B Ulmi-Răzvad

-DJ 717 Aninoasa-Viforâta

-Târgovişte: Aleea Sinaia-Aleea Mănăstirii-Str. Mihai Bravu-Str. Magrini

-DN 7-Titu (TRUCAM)

-DN 71 Fieni- Pucioasa-Brăneşti-Doiceşti-Aninoasa; Brăteşti-Ilfoveni-Conţeşti

-DN 72 Dragodana-Picior de Munte-Viişoara; Răzvad-Săcuieni-Dărmăneşti

-DJ 711 Lazuri-Comişani-Băleni-Cojasca

2.

02.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-Str. Horia, Cloşca şi Crişan

-Str. A. I. Cuza- Str. Republicii

-DN 72 Găeşti-Picior de Munte

-DN 61 Găeşti-Petreşti-Ulieşti- Corbii Mari

-DN 7 Găeşti-Valea Mare

-Moroeni-DN71 Fieni-Dealu-Mare-Fieni-Moţăieni

-DN 71  Conțești-Răcari

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DJ 601A Slobozia Moară-Brezoaele

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Str. Laminorului-Şoseaua Găeşti-Str. Petru Cercel

-Bd. Eroilor-DJ 712 Teiş-Şotânga-Calea Câmpulung-DN 72 A Priseaca

-DN 71 Ulmi-CuzaVodă-Bâldana

-DN 71 Târgovişte-Doiceşti-Aninoasa

3.

03.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DJ 710 A- Iedera

-Bd. 22 Decembrie 1989

-DN 61 Găeşti-Petreşti-Ulieşti- Corbii Mari

-DN 72 Găeşti-Picior de Munte

-DJ 611 Petreşti-Vişina-Şelaru

-Fieni-Str. Republicii-Str. Aurel Rainu-DN 71 Moţăieni-Moroeni

-DN 71  Conțești-Bâldana

-DJ 711A Răcari-Colacu

-DN 1 A Butimanu-Cornești

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Calea Domnească-Calea Bucureşti-Calea Ialomiţei

-DJ 702 B Raciu-Râncaciov

-DJ 702 B Dragomireşti-Cândeşti

-DN 72-DN 72 A (TRUCAM)

-DN 72 Picior de Munte-Viişoara-Dumbrava; Răzvad-Adânca-Dărmăneşti

-DN 71 Doiceşti-Aninoasa; Ulmi-Ilfoveni-Cuza Vodă

4.

04.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DN 72 Dărmăneşti-I. L. Caragiale-Săcuieni

-DJ 710A-I. L. Caragiale-Moreni

-DN 7  Găeşti-Valea Mare

-DN 61 Găeşti- Corbii Mari

-DN 72 Găeşti-Picior de Munte

-DJ 701 Corbii Mari

-DN 71 Fieni-Dealu Mare-Pietroşiţa-Moroeni

-DN 71  Conțești-Bâldana

-DJ 711A Răcari-Colacu

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DJ 701B Tărtășești-Crevedia

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Calea Câmpulung-Şoseaua Găeşti-Aleea Sinaia-Str. Laminorului-Bd. Eroilor-Str. Petru Cercel

-DJ 721 Văcăreşti-Perşinari

-DJ 722 Văcăreţşti-Cazaci-Nucet

-DN 72 Picior de Munte-Viişoara-Dumbrava; Răzvad-Săcuieni

-DN 72 A Ungureni-Gheboieni-Izvoare-Voineşti-Gemenea-Malu cu Flori

5.

05.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-Str. A.I. Cuza- Str. Republicii

-Bd. 22 Decembrie 1989

-DN 61 Găeşti-Petreşti-Ulieşti- Corbii Mari

-DN 72 Găeşti-Picior de Munte

-DJ 611 Petreşti-Vişina-Şelaru

-Fieni-Str. Republicii-Str. Aurel Rainu-Str. Runcului-DN 71 Moroeni

-DN 71 Răcari-Bâldana

-DJ 711A Răcari-Colacu

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Tărtășești

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-DJ 720 B Ulmi-Răzvad

-DJ 717 Aninoasa-Viforâta

-Târgovişte: Aleea Sinaia-Aleea Mănăstirii-Str. Mihai Bravu-Str. Magrini

-DN 71 Doiceşti-Aninoasa; Ilfoveni-Cuza Vodă-Conţeşti-Bâldana

-DN 72 A Priseaca-Ungureni-Gheboieni, Voineşti-Gemenea

6.

06.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DN 72 Dărmăneşti- I. L. Caragiale

-DJ 710A- I. L. Caragiale-Moreni

-DN 7  Găeşti-Gura Foii-Valea Mare

-DJ 701 Corbii Mari

-DN 61 Găeşti-Petreşti-Ulieşti- Corbii Mari

-DN71 Fieni-Dealu Mare-Fieni-Moţăieni-DN 71 Moroeni

-DN 71  Conțești-Bâldana

-DN 1 A Butimanu-Cornești

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DJ 601A Slobozia Moară-Brezoaele

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Str. Laminorului-Şoseaua Găeşti-Str. Petru Cercel

-Bd. Eroilor-DJ 712 Teiş-Şotânga-Calea Câmpulung-DN 72 A Priseaca

-DN 71 Ulmi-Ilfoveni-Mircea Vodă

-DN 72 Răzvad-Săcuieni-I.L. Caragiale

-DN 72 A Târgovişte-Voineşti

7.

07.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DJ 720-Gura Ocniţei

-DJ 710A-Ghirdoveni

-DN 72 Găeşti-Picior de Munte

-DN 61 Găeşti-Petreşti-Ulieşti- Corbii Mari

-DN 7 Găeşti-Valea Mare

-Fieni-Str. Republicii-Str. Aurel Rainu-DN 71 Moţăieni-Moroeni

-DN 71  Conțești-Răcari

-DN 1 A Crevedia-Butimanu.

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Str. Laminorului-Şoseaua Găeşti-Str. Petru Cercel

-Bd. Eroilor-DJ 712 Teiş-Şotânga

-Calea Câmpulung-DN 72 A Priseaca

-Şoseaua Găeşti-DN 72 A Târgovişte-Gheboieni (TRUCAM)

-DN 72 Răzvad-Săcuieni-I.L. Caragiale

-DN 72A Târgovişte-Ungureni-Gheboieni

-DN71 Târgovişte-Bălteni

8.

08.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-Str. A.I. Cuza-Str. Republicii

-Str. Horia, Cloşca şi Crişan

-DN 72 Găeşti-Dragodana- Picior de Munte

-DN 7 Găeşti-Mătăsaru-Costeştii din Deal

-DN 71 Fieni-Dealu Mare-Fieni-Moţăieni-DN71 Moroeni

-DN 71  Conțești-Bâldana

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DJ 601A Slobozia Moară-Brezoaele

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Calea Bucureşti-Calea Câmpulung-Şoseaua Găeşti-Bd. I.C. Brătianu-Str. Mihai Bravu

-DJ 702 B Raciu-Râncaciov

-DJ 702 B Dragomireşti-Cândeşti

-Târgovişte: Calea Domnească-Calea Bucureşti-Calea Ialomiţei

-DN 72 Picior de Munte-Viişoara-Dumbrava; Răzvad-Săcuieni

-DN 72 A Ungureni-Gheboieni-Izvoare-Voineşti-Gemenea-Malu cu Flori

9.

09.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DJ 710A-Iedera

-Str. A. I. Cuza-Str. Republicii

-DN 72 Găeşti-Picior de Munte

-DN 7 Găeşti-Mătăsaru-Costeştii din Deal

-DN 71Fieni-Dealu Mare-Pietroşiţa-Moroeni

-DN 71 Răcari-Bâldana

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Tărtășești

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Calea Bucureşti-Calea Câmpulung-Şoseaua Găeşti-Bd. I.C. Brătianu-Str. Mihai Bravu

-Târgovişte: Calea Domnească-Calea Bucureşti-Calea Ialomiţei

-DJ 702 B Raciu-Râncaciov

-DJ 702 B Dragomireşti-Cândeşti

-DN 7-Titu (TRUCAM)

-DN 72 Picior de Munte-Viişoara-Dumbrava; Răzvad-Adânca-Dărmăneşti

-DN 71 Doiceşti-Aninoasa; Ulmi-Ilfoveni-Cuza Vodă

-DN1A Crevedia-Corneşti

10.

10.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DJ 710A-Iedera

-DJ 720-Gura Ocniţei

-DJ 710A-Ghirdoveni

Str. 13 Decembrie-Str. 1 Decembrie-Str. N. Titulescu

-DN 61 Găeşti-Petreşti-Ulieşti- Corbii Mari

-DN 7Găeşti-Valea Mare

-Fieni-Str. Republicii-Str. Aurel Rainu-Str. Runcului

-DN 71  Conțești-Răcari

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DJ 601A Slobozia Moară-Brezoaele

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D  Lunguleţu-Potlogi

Târgovişte: Calea Câmpulung-Şoseaua Găeşti-Aleea Sinaia-Str. Laminorului-Bd. Eroilor-Str. Petru Cercel

-DJ 721 Văcăreşti-Perşinari

-DJ 722 Văcăreşti-Cazaci-Nucet

-DN 7 Valea Mare-Mătăsaru (TRUCAM)

-DN 61 Ioneşti-Petreşti (TRUCAM)

-DN72A Târgovişte-Voineşti

-DN71 Târgovişte-Pucioasa

-DN72 Târgovişte-Şuţa Seacă

11.

11.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DJ 710A-Iedera

-DN 72-Dărmăneşti-I. L. Caragiale

-DJ 710A-I. L. Caragiale-Moreni

-DJ 702 A Crângurile-Valea Mare

-DN 7 Găeşti-Valea Mare

-DN 61 Găeşti-Corbii Mari

-DN 71 Moroeni-Fieni-Str. Republicii-Str. Aurel Rainu-Str. Runcului

-DN 71  Conțești-Răcari

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Aleea Sinaia-Aleea Mănăstirii-Str. Mihai Bravu-Str. Magrini

-DJ 720 B Ulmi-Răzvad

-DJ 717 Aninoasa-Viforâta

-DN 71 Doiceşti-Aninoasa; Ilfoveni-Cuza Vodă-Conţeşti-Bâldana

-DN 72 Picior de Munte-Viişoara-Dumbrava

-DN 1 A Crevedia-Corneşti

12.

12.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DJ 710A- Iedera

-Bd. 22 Decembrie 1989

-DN 7 Găeşti-Valea Mare

-DN 61 Găeşti- Corbii Mari

-DN 72 Găeşti-Picior de Munte

-DJ 701 Corbii Mari

-DN 71 Fieni-Dealu Mare-Fieni-DN 71 Moroeni

-DN 71  Conțești-Bâldana

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DJ 701B Tărtășești-Crevedia

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D  Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Str. Laminorului-Şoseaua. Găeşti-Str. Petru Cercel-Bd. Eroilor

-DJ 712 Teiş-Şotânga-Calea Câmpulung-DN 72 A Priseaca

-DN 71 Pucioasa-Fieni (TRUCAM)

-DN 72 Picior de Munte-Viişoara-Dumbrava; Răzvad-Săcuieni

-DN 72 A Ungureni-Gheboieni-Izvoare-Voineşti-Gemenea

13.

13.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DN 72- Dărmăneşti

-DJ 710A- I. L. Caragiale- Moreni

-DN 61 Găeşti-Petreşti-Ulieşti- Corbii Mari

-DN 72 Găeşti-Picior de Munte

-DJ 611 Petreşti-Vişina-Şelaru

-DN 71 Moroeni-DN 71-Fieni-Moţăieni-Fieni

-DN 71 Răcari-Bâldana

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Tărtășești

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Calea Bucureşti-Calea Câmpulung-Şoseaua Găeşti-Bd. I.C. Brătianu-Str. Mihai Bravu

-Târgovişte: Calea Domnească-Calea Bucureşti-Calea Ialomiţei

-DJ 702 B Raciu-Râncaciov

-DJ 702 B Dragomireşti-Cândeşti

-DN 7-DN 71 Tărtăşeşti-Răcari (TRUCAM)

-DN 71 Doiceşti-Aninoasa; Ilfoveni-Cuza Vodă-Conţeşti-Bâldana

-DN 72 Picior de Munte-Viişoara-Dumbrava

-DN 1 A Crevedia-Corneşti

14.

14.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

– DC 25A- Dărmăneşti- Vlădeni

– DJ 710A- I. L. Caragiale- Moreni

-DN 7 Găeşti-Gura Foii-Valea Mare

-DJ 701 Corbii Mari

-DN 61 Găeşti-Petreşti-Ulieşti- Corbii Mari

-DN 71 Fieni-Moţăieni-Fieni-DN 71 Moroeni

-DN 71  Conțești-Bâldana

-DN 1 A Butimanu-Cornești

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DJ 701B Tărtășești-Crevedia

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Calea Câmpulung-Şoseaua Găeşti-Aleea Sinaia-Str. Laminorului-Bd. Eroilor-Str. Petru Cercel

-DJ 721 Văcăreşti-Perşinari

-DJ 722 Văcăreşti-Cazaci-Nucet

-DN 72 Picior de Munte-Viişoara-Dumbrava; Răzvad-Adânca-Dărmăneşti

-DN 71 Doiceşti-Aninoasa; Ulmi-Ilfoveni-Cuza Vodă

-DJ 711 Lazuri-Comişani-Băleni-Cojasca

15.

15.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DN 72- Dărmăneşti- I. L. Caragiale- Săcuieni

-DJ 710A- I. L. Caragiale- Moreni

-DN 72 Găeşti-Picior de Munte

-DN 61 Găeşti-Petreşti-Ulieşti- Corbii Mari

-DN 7  Găeşti-Valea Mare

-DN 71 Moroeni-Fieni-Str. Republicii-Str. Aurel Rainu-Str. Runcului

-DN 71  Conțești-Răcari

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Str. Laminorului-Şoseaua. Găeşti-Str. Petru Cercel-Bd. Eroilor

-DJ 712 Teiş-Şotânga-Calea Câmpulung-DN 72 A Priseaca

-DN 71 Ulmi-Ilfoveni-Mircea Vodă

-DN 72 Răzvad-Săcuieni-I.L. Caragiale

-DJ 711 Lazuri-Comişani-Băleni-Cojasca

16.

16.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DJ 710A- Iedera

-Str. A. I. Cuza- Str. Republicii

-DN 72 Găeşti-Dragodana- Picior de Munte

-DN 7 Găeşti-Mătăsaru-Costeştii din Deal

-DN 71 Moţăieni-Fieni-Dealu Mare-Pietroşiţa

-DN 71  Conțești-Răcari

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DJ 601A Slobozia Moară-Brezoaele

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Calea Bucureşti-Calea Câmpulung-Şoseaua Găeşti-Bd. I.C. Brătianu-Str. Mihai Bravu

-Târgovişte: Calea Domnească-Calea Bucureşti-Calea Ialomiţei

-DJ 702 B Raciu-Râncaciov

-DJ 702 B Dragomireşti-Cândeşti

-DN 71-DN 72A-Şoseaua Găeşti

-DN 71 Doiceşti-Aninoasa; Ilfoveni-Cuza Vodă-Conţeşti-Bâldana

-DN 1 A Crevedia-Corneşti

17.

17.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DJ 720- Gura Ocniţei

-DJ 710A- Ghirdoveni

-DN 72 Găeşti-Picior de Munte

-DN 7 Găeşti-Mătăsaru-Costeştii din Deal

-DN 71 Fieni-Moţăieni-Fieni

-DN 71 Răcari-Bâldana

-DJ 711A Răcari-Colacu

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Tărtășești

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-DN 72 Târgovişte-Dragodana (TRUCAM)

-DN 72 A Târgovişte-Malu cu Flori (TRUCAM)

-DN 72 Picior de Munte-Viişoara-Dumbrava; Răzvad-Săcuieni

-DN 72 A Ungureni-Gheboieni-Izvoare-Voineşti-Gemenea-Malu cu Flori

-DJ 711 Lazuri-Comişani-Băleni-Cojasca

18.

18.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DJ 720- Gura Ocniţei

-DN 72- Dărmăneşti-I. L. Caragiale

-Str. 13 Decembrie-Str. 1 Decembrie-Str. N. Titulescu

-DN 61 Găeşti-Petreşti-Ulieşti-Corbii Mari

-DN 7 Găeşti-Valea Mare

-DN 71 Moţăieni-Fieni-Dealu Mare-Pietroşiţa-Moroeni

-DN 71  Conțești-Bâldana

-DN 1 A Butimanu-Cornești

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DJ 701B Tărtășești-Crevedia

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Calea Câmpulung-Şoseaua Găeşti-Aleea Sinaia-Str. Laminorului-Bd. Eroilor-Str. Petru Cercel

-DJ 721 Văcăreşti-Perşinari

-DJ 722 Văcăreşti-Cazaci-Nucet

-DN 71 Fieni- Pucioasa-Brăneşti-Doiceşti-Aninoasa; Brăteşti-Ilfoveni-Conţeşti

-DN 72 Dragodana-Picior de Munte-Viişoara; Răzvad-Săcuieni-Dărmăneşti

19.

19.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-Str. Horia, Cloşca şi Crişan

-Str. A. I. Cuza- Str. Republicii

-DJ 702 A Crângurile-Valea Mare

-DN 7 Găeşti-Valea Mare

-DN 61 Găeşti-Corbii Mari

-DN 71 Moroeni-Fieni-Str. Republicii-Str. Aurel Rainu

-DN 71  Conțești-Răcari

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Aleea Sinaia-Aleea Mănăstirii-Str. Mihai Bravu-Str. Magrini

-DJ 720 B Ulmi-Răzvad-DJ 717 Aninoasa-Viforâta

-DN 7 Valea Mare-Mătăsaru (TRUCAM)

-DN 61 Ioneşti-Petreşti (TRUCAM)

-DN71 Doiceşti-Aninoasa; Ulmi-Ilfoveni-Cuza Vodă

-DN 1 A Crevedia-Corneşti- DJ 711 Lazuri-Comişani-Băleni-Cojasca

20.

20.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DN 72- Dărmăneşti-I. L. Caragiale

-DJ 710A- I. L. Caragiale-Moreni

-DN 7 Găeşti-Valea Mare

-DN 61 Găeşti-Corbii Mari

-DN 72 Găeşti-Picior de Munte

-DJ 701 Corbii Mari

-DN 71 Moroeni-DN 71 Fieni-Moţăieni-Fieni

-DN 71  Conțești-Bâldana

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DJ 701B Tărtășești-Crevedia

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Calea Câmpulung-Şoseaua Găeşti-Aleea Sinaia-Str. Laminorului-Bd. Eroilor-Str. Petru Cercel

-DJ 721 Văcăreşti-Perşinari

-DJ 722 Văcăreşti-Cazaci-Nucet

-Şoseaua Găeşti-DN 72 A Târgovişte-Gheboieni (TRUCAM)

-DN72A Târgovişte-Voineşti

-DN71 Târgovişte-Pucioasa

-DN72 Târgovişte-Şuţa Seacă

21.

21.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DJ 710A- Iedera

-Bd. 22 Decembrie 1989

-DJ 710A- I. L. Caragiale- Moreni

-DN 61 Găeşti-Petreşti-Ulieşti- Corbii Mari

-DN 72 Găeşti-Picior de Munte

-DJ 611 Petreşti-Vişina-Şelaru

-DN 71 Fieni-Dealu Mare-Fieni-Moţăieni

-DN 71 Răcari-Bâldana

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Tărtășești

-DJ 701B Tărtășești-Crevedia

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Aleea Sinaia-Aleea Mănăstirii-Str. Mihai Bravu-Str. Magrini

-DJ 720 B Ulmi-Răzvad-DJ 717 Aninoasa-Viforâta

-DN 71 Ulmi-Ilfoveni-Mircea Vodă-Conţeşti

-DN 72A Târgovişte-Ungureni-Gheboieni

-DN 1 A Crevedia-Corneşti

22.

22.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-Str. A. I. Cuza- Str. Republicii

-Str. Horia, Cloşca şi Crişan

-DN 7 Găeşti-Gura Foii-Valea Mare

-DJ 701 Corbii Mari

-DN 61 Găeşti-Petreşti-Ulieşti-Corbii Mari

-Fieni-Str. Republicii-Str. Aurel Rainu-DN 71-Moroeni

-DN 71  Conțești-Bâldana

-DN 1 A Butimanu-Cornești

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DJ 601A Slobozia Moară-Brezoaele

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Str. Laminorului-Şoseaua Găeşti-Str. Petru Cercel-Bd. Eroilor

-DJ 712 Teiş-Şotânga-Calea Câmpulung-DN 72 A Priseaca

-DN 72 Picior de Munte-Viişoara-Dumbrava; Răzvad-Adânca-Dărmăneşti

-DN 71 Doiceşti-Aninoasa; Ulmi-Ilfoveni-Cuza Vodă

-DJ 711 Lazuri-Comişani-Băleni-Cojasca

23.

23.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DJ 720- Gura Ocniţei

-DJ 710A- Ghirdoveni

-DN 72 Găeşti-Picior de Munte

-DN 61 Găeşti-Petreşti-Ulieşti- Corbii Mari

-DN 7 Găeşti-Valea Mare

-DN 71 Fieni-Dealu Mare-Fieni-Moţăieni

-DN 71  Conțești-Răcari

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DJ 701B Tărtășești-Crevedia

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Calea Bucureşti-Calea Câmpulung-Şoseaua Găeşti-Bd. I.C. Brătianu-Str. Mihai Bravu

-Târgovişte: Calea Domnească-Calea Bucureşti-Calea Ialomiţei

-DJ 702 B Raciu-Râncaciov

-DJ 702 B Dragomireşti-Cândeşti

-DN 72 Răzvad-Săcuieni-I.L. Caragiale (TRUCAM)

-DN 72 Picior de Munte-Viişoara-Dumbrava; Răzvad-Săcuieni

-DN 72 A Ungureni-Gheboieni-Izvoare-Voineşti

-DJ 711 Comisani-Bilciuresti-DN 1 A Crevedia-Corneşti

24.

24.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DJ 710A-Iedera

-Str. A. I. Cuza-Str. Republicii

-DN 72 Găeşti-Dragodana- Picior de Munte

-DN 7 Găeşti-Mătăsaru-Costeştii din Deal

-DN 71 Fieni-Moţăieni-Fieni-DN 71-Moroeni

-DN 71  Conțești-Răcari

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DJ 701B Tărtășești-Crevedia

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Calea Câmpulung-Şoseaua Găeşti-Aleea Sinaia-Str. Laminorului-Bd. Eroilor-Str. Petru Cercel

-DJ 721 Văcăreşti-Perşinari

-DJ 722 Văcăreşti-Cazaci-Nucet

-DN 72 Picior de Munte-Viişoara-Dumbrava; Răzvad-Adânca-Dărmăneşti

-DN 71 Doiceşti-Aninoasa; Ulmi-Ilfoveni-Cuza Vodă

-DJ 711 Lazuri-Comişani-Băleni-Cojasca

25.

25.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DN 72- Dărmăneşti-I. L. Caragiale

-DJ 720- Moreni-Gura Ocniţei

-DN 72 Găeşti-Picior de Munte

-DN 7 Găeşti-Mătăsaru-Costeştii din Deal

-DN 71 Moţăieni-Fieni-Dealu Mare-Pietroşiţa-Moroeni

-DN 71 Răcari-Bâldana

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Tărtășești

-DJ 711A Răcari-Colacu

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Aleea Sinaia-Aleea Mănăstirii-Str. Mihai Bravu-Str. Magrini

-DJ 720 B Ulmi-Răzvad

-DJ 717 Aninoasa-Viforâta

-DN 71 Ulmi-Ilfoveni-Mircea Vodă

-DN 72 Răzvad-Săcuieni-I.L. Caragiale

-DJ 711 Lazuri-Comişani-Băleni-Cojasca

26.

26.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DC 25A- Dărmăneşti-Vlădeni

-DJ 710A- I. L. Caragiale-Moreni

-Str. 13 Decembrie-Str. 1 Decembrie-Str. N. Titulescu

-DN 61 Găeşti-Petreşti-Ulieşti- Corbii Mari

-DN 7 Găeşti-Valea Mare

-Fieni-Str. Republicii-Str. Aurel Rainu-DN 71-Moroeni

-DN 71  Conțești-Bâldana

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte-Bd. Eroilor-DJ 712 Teiş-Sotânga-Calea Câmpulung-DN 72 A Priseaca

-Târgovişte: Str. Laminorului-Şoseaua Găeşti-Str. Petru Cercel

-DN 71 Ulmi-Ilfoveni-Mircea Vodă

-DN 72 Răzvad-Săcuieni-I.L. Caragiale

27.

27.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DN 72- Dărmăneşti- I. L. Caragiale

-DJ 710A- I. L. Caragiale- Moreni

-DN 72 Găeşti-Picior de Munte

-DN 7 Găeşti-Mătăsaru-Costeştii din Deal

-DN 71 Fieni-Dealu Mare-Fieni-DN 71-Moroeni

-DN 71  Conțești-Răcari

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DJ 701B Tărtășești-Crevedia

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Calea Bucureşti-Calea Câmpulung-Şoseaua Găeşti-Bd. I.C. Brătianu-Str. Mihai Bravu

-DJ 702 B Raciu-Râncaciov-DJ 702 B Dragomireşti-Cândeşti

-Târgovişte: Calea Domnească-Calea Bucureşti-Calea Ialomiţei

-DN 71 Doiceşti-Aninoasa; Ilfoveni-Cuza Vodă-Conţeşti-Bâldana

-DN 72 Picior de Munte-Viişoara-Dumbrava

-DN 1 A Crevedia-Corneşti

28.

28.10.

2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DJ 710A-Iedera

-DJ 720-Gura Ocniţei

-DJ 710A-Ghirdoveni

-Str. 13 Decembrie-Str. 1 Decembrie-Str. N. Titulescu

-DN 61 Găeşti-Petreşti-Ulieşti- Corbii Mari

-DN 7 Găeşti-Valea Mare

-DN 71 Fieni-Moţăieni-Fieni-DN 71-Moroeni

-DN 71  Conțești-Răcari

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DJ 601A Slobozia Moară-Brezoaele

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Aleea Sinaia-Aleea Mănăstiri-Str. Mihai Bravu-Str. Magrini

-DJ 720 B Ulmi-Răzvad-DJ 717 Aninoasa-Viforâta

-DN 1 A Crevedia-Corneşti (TRUCAM)

-DN 71 Doiceşti-Aninoasa; Ilfoveni-Cuza Vodă-Conţeşti-Bâldana

-DN 72 A Priseaca-Ungureni-Gheboieni, Voineşti-Gemenea-Malu cu Flori

29.

29.10. 2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DN 72- Dărmăneşti- I. L. Caragiale

-DJ 710A- I. L. Caragiale- Moreni

-DN 72 Găeşti-Picior de Munte

-DN 61 Găeşti-Petreşti-Ulieşti- Corbii Mari

-DN 7 Găeşti-Valea Mare

-DN 71 Moroeni-Fieni-Moţăieni-Fieni

-DN 71 Răcari-Bâldana

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Tărtășești

-DJ 711A Răcari-Colacu

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Calea Bucureşti-Calea Câmpulung-Şoseaua Găeşti-Bd. I.C. Brătianu-Str. Mihai Bravu

-DJ 702 B Raciu-Râncaciov

-DJ 702 B Dragomireşti-Cândeşti

-Târgovişte: Calea Domnească-Calea Bucureşti-Calea Ialomiţei

-DN71 Doiceşti-Aninoasa; Ulmi-Ilfoveni-Cuza Vodă

-DN 1 A Crevedia-Corneşti

-DJ 711 Lazuri-Comişani-Băleni-Cojasca

30.

30.10. 2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-Str. A. I. Cuza-Str. Republicii

-Str. Horia, Cloşca şi Crişan

-DN 7 Găeşti-Valea Mare

-DN 61 Găeşti- Corbii Mari

-DN 72 Găeşti-Picior de Munte

-DJ 701 Corbii Mari

-DN 71 Moţăieni-Fieni-Dealu Mare-Pietroşiţa

-DN 71  Conțești-Răcari

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Slobozia Moară-Tărtășești

-DJ 701B Tărtășești-Crevedia

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Aleea Sinaia-Aleea Mănăstirii-Str. Mihai Bravu-Str. Magrini

-DJ 720 B Ulmi-Răzvad

-DJ 717 Aninoasa-Viforâta

-DN 71 Doiceşti-Aninoasa; Ilfoveni-Cuza Vodă-Conţeşti-Bâldana

-DN 72 Picior de Munte-Viişoara-Dumbrava

-DN 1 A Crevedia-Corneşti

31.

31.10. 2019

-DN 71 Pucioasa-Priboiu

-DN 72 A Voineşti-Malu cu Flori

-DJ 710A- Iedera

-Bd. 22 Decembrie 1989

-DJ 710A- I. L. Caragiale-Moreni

-Str. 13 Decembrie-Str. 1 Decembrie-Str. N. Titulescu

-DN 61 Găeşti-Petreşti-Ulieşti- Corbii Mari

-DN 7 Găeşti -Valea Mare

-DN 71 Fieni-Dealu Mare-Fieni-Moţăieni-DN71 Moroeni

-DN 71 Răcari-Bâldana

-DN 1 A Crevedia-Cornești

-DN 7 Tărtășești

-DJ 711A Răcari-Colacu

-DN 7 Lunguleţu-Titu

-DJ 701 Cornăţelu-Odobeşti

-DJ 701 A Braniştea-Plopu

-DJ 711 A Serdanu-Potlogi

-DJ 711 D Lunguleţu-Potlogi

-Târgovişte: Calea Bucureşti-Calea Câmpulung-Şoseaua Găeşti-Bd. I.C. Brătianu-Str. Mihai Bravu

-Târgovişte: Calea Domnească-Calea Bucureşti-Calea Ialomiţei

-DJ 702 B Raciu-Râncaciov

-DJ 702 B Dragomireşti-Cândeşti

-DN 72 Răzvad-Adânca-Dărmăneşti (TRUCAM)

-DN72A Târgovişte-Voineşti

-DN71 Târgovişte-Pucioasa

-DN72 Târgovişte-Şuţa Seacă

Share7Tweet2SendSend
Articol anterior

COPIII ȘI PROFESORII DE LA ȘCOALA VIIȘOARA, COMUNA ULMI, AU LUAT PARTE, PENTRU AL DOILEA AN CONSECUTIV, LA O ACTIUNE DE RESPONSABILIZARE FAȚĂ DE MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

Articolul următor

CONSILIUL LOCAL VALEA MARE – CONCURS INSPECTOR ½ NORMĂ

Articolul următor
CONSILIUL LOCAL VALEA MARE – CONCURS INSPECTOR ½ NORMĂ

CONSILIUL LOCAL VALEA MARE – CONCURS INSPECTOR ½ NORMĂ

ACȚIUNE DE COMBATERE A INSECTEI DENUMITE ”TIGRUL PLATANULUI”!

ACȚIUNE DE COMBATERE A INSECTEI DENUMITE ”TIGRUL PLATANULUI”!

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

Sub tricolor, la Târgoviște: Trei decenii de Cult al Eroilor pe meleaguri dâmbovițene SIMPOZION ANIVERSAR – Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Dâmbovița „Mihai Viteazul” și Universitatea „Valahia” din Târgoviște

Sub tricolor, la Târgoviște: Trei decenii de Cult al Eroilor pe meleaguri dâmbovițene SIMPOZION ANIVERSAR – Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Dâmbovița „Mihai Viteazul” și Universitatea „Valahia” din Târgoviște

octombrie 23, 2026

Târgoviște, un oraș mai accesibil! Vinerea, transportul public este gratuit, iar facilitățile pentru cetățeni continuă

Târgoviște, un oraș mai accesibil! Vinerea, transportul public este gratuit, iar facilitățile pentru cetățeni continuă

octombrie 23, 2026

COMPLEXUL NAŢIONAL MUZEAL ”CURTEA DOMNEASCĂ” TÂRGOVIŞTE TRECE LA PROGRAMUL DE IARNĂ DIN 25 OCTOMBRIE

COMPLEXUL NAŢIONAL MUZEAL ”CURTEA DOMNEASCĂ” TÂRGOVIŞTE TRECE LA PROGRAMUL DE IARNĂ DIN 25 OCTOMBRIE

octombrie 23, 2026

Investiții noi în cartierul Radu cel Mare din Târgoviște. O parcare de aproximativ 40 de locuri, în curs de amenajare

Investiții noi în cartierul Radu cel Mare din Târgoviște. O parcare de aproximativ 40 de locuri, în curs de amenajare

octombrie 22, 2026

Accident rutier în Moroeni: Un bărbat de 56 de ani, angajat la salubritate, lovit de o mașină pe DN 71

Accident rutier în Moroeni: Un bărbat de 56 de ani, angajat la salubritate, lovit de o mașină pe DN 71

octombrie 22, 2026

Droguri de mare risc vândute cu 20 de lei doza, în Dâmbovița: un bărbat de 51 de ani, arestat preventiv pentru 30 de zile

Droguri de mare risc vândute cu 20 de lei doza, în Dâmbovița: un bărbat de 51 de ani, arestat preventiv pentru 30 de zile

octombrie 21, 2026

Autoturism cuprins de flăcări în toiul nopții, în comuna Voinești

Autoturism cuprins de flăcări în toiul nopții, în comuna Voinești

octombrie 21, 2026

Ambulanțier din Târgoviște, agresat și amenințat cu un obiect ascuțit de un coleg. Polițiștii au deschis dosar penal

Ambulanțier din Târgoviște, agresat și amenințat cu un obiect ascuțit de un coleg. Polițiștii au deschis dosar penal

octombrie 20, 2026

Test1

Articole recente

  • Sub tricolor, la Târgoviște: Trei decenii de Cult al Eroilor pe meleaguri dâmbovițene SIMPOZION ANIVERSAR – Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Dâmbovița „Mihai Viteazul” și Universitatea „Valahia” din Târgoviște
  • Târgoviște, un oraș mai accesibil! Vinerea, transportul public este gratuit, iar facilitățile pentru cetățeni continuă
  • COMPLEXUL NAŢIONAL MUZEAL ”CURTEA DOMNEASCĂ” TÂRGOVIŞTE TRECE LA PROGRAMUL DE IARNĂ DIN 25 OCTOMBRIE
  • Investiții noi în cartierul Radu cel Mare din Târgoviște. O parcare de aproximativ 40 de locuri, în curs de amenajare
  • Accident rutier în Moroeni: Un bărbat de 56 de ani, angajat la salubritate, lovit de o mașină pe DN 71

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.