Marți, 18 august, jandarmii dâmbovițeni în timp ce acţionau pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov2, au depistat 2 persoane care aveau expuse spre vânzare produse contrafăcute într-un complex comercial din Municipiul Târgoviște.
În urma verificărilor efectuate asupra bărbaților cu vârstă cumprinsă între 46 și 53 de ani, au fost găsite mai multe articole vestimentare (tricouri, papuci, șepci) cu numele unor mărci consacrate.
Marfa a fost ridicată, pe bază de proces-verbal în vederea confiscării, iar celor în cauză li s-au întocmit actele de sesizare pentru “punerea în circulație a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”.