• Latest
  • Trending
AJOFM DÂMBOVIȚA INVITĂ PERSOANELE INTERESATE SĂ URMEZE UN CURS DE CALIFICARE, SĂ ACCESEZE UNUL DINTRE URMĂTOARELE PROGRAME DE FORMARE PROFESIONALĂ, PROGNOZATE SĂ ÎNCEAPĂ ÎN LUNA OCTOMBRIE

septembrie 27, 2019
UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 36 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII BERNARDO O’HIGGINS DIN SANTIAGO DE CHILE

august 21, 2026
Soldat profesionist, arestat preventiv după acuzații șocante: trei minore, între care o fată de 12 ani, victime în ancheta DIICOT Ploiești

La Găești se nasc din nou speranța și încrederea: sala de nașteri a Spitalului Orășenesc, redeschisă după mai bine de șase ani

Corneliu Ștefan, prezent la inaugurarea Centrului de Zi pentru seniorii din Doicești: grijă și respect pentru vârstnicii din Dâmbovița

RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETĂȚENILOR

Carmen Holban, alături de copiii din Titu: o zi dedicată poveștilor, lecturii și bucuriei copilăriei

Luciana Cristea, alături de copiii din Titu: cărți, povești și zâmbete în cadrul campaniei „Biblioteca de vară din satul meu”

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

Percheziții domiciliare în Valea Lungă: peste 120 de articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, ridicate de polițiști

august 20, 2026
Cod galben de caniculă în Dâmbovița: temperaturi de până la 37°C

POLIȚIA A INTRAT ÎN FORȚĂ! URȘI, LEI ȘI TIGRU RIDICAȚI DINTR-O MENAJERIE DIN DÂMBOVIȚA

august 19, 2026
Zilele Cetății Târgoviște 2026: patru zile de sărbătoare, concerte, tradiții și surprize pentru toate vârstele

Dambovita News
sâmbătă, 22 august 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Fapt Divers

AJOFM DÂMBOVIȚA INVITĂ PERSOANELE INTERESATE SĂ URMEZE UN CURS DE CALIFICARE, SĂ ACCESEZE UNUL DINTRE URMĂTOARELE PROGRAME DE FORMARE PROFESIONALĂ, PROGNOZATE SĂ ÎNCEAPĂ ÎN LUNA OCTOMBRIE

septembrie 27, 2019
in Fapt Divers
AJOFM DÂMBOVIȚA INVITĂ PERSOANELE INTERESATE SĂ URMEZE UN CURS DE CALIFICARE, SĂ ACCESEZE UNUL DINTRE URMĂTOARELE PROGRAME DE FORMARE PROFESIONALĂ, PROGNOZATE SĂ ÎNCEAPĂ ÎN LUNA OCTOMBRIE
44
SHARES

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița invită persoanele interesate să urmeze un curs de calificare, să acceseze unul dintre următoarele programe de formare profesională, prognozate să înceapă în luna octombrie 2019:

-lăcătuș mecanic,

-lucrător în structuri pentru construcții,

-instalator instalații

-tehnico-sanitare și gaze,

-barman,

-infirmier,

-operator introducere validare date,

-lucrător în comerț,

-confecționer asamblor articole textile,

-comunicare în limba engleză,

-contabil,

-expert achiziții publice,

-inspector în sănătate și securitate în muncă, inspector resurse umane.

Documentele necesare înscrierii sunt:

– actul de identitate;

-certificatul de naştere;

– actele de studii eliberate în condiţiile legii;

– actul medical din care să rezulte starea sănătăţii persoanei şi faptul că aceasta este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea meseriei în care doreşte să se califice.

Participanţii la programele de formare profesională beneficiază de:

– pregătire teoretică şi practică pe toată durata cursului;

– rechizite şi materiale de instruire, manuale;

– abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun pentru traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire sau de decontarea cheltuielilor de transport;

– consultaţii medicale, analize medicale şi teste necesare frecventării cursului.

Solicițanții se pot adresa Compartimentului Medierea Muncii, Consiliere, Orientare și Formare Profesională din cadrul AJOFM Dâmbovița – Târgoviște, str. T. Vladimirescu, nr. 1A° sau la punctele de lucru din Pucioasa, Moreni, Titu, Găești și Băleni.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița

Share27Tweet7SendSend
Articol anterior

EXCLUSIVITATE! IMAGINI CU FATA RĂPITĂ ȘI MAȘINA RĂPITORULUI

Articolul următor

POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN DÂMBOVIȚA AU DEPISTAT UN BĂRBAT DE 34 DE ANI, DIN REPUBLICA MOLDOVA, CARE NU A PĂRĂSIT TERITORIUL ROMÂNIEI LA EXPIRAREA PERIOADEI LEGALE DE ȘEDERE

FIUL PRIMARULUI DE LA ULMI, CAMPION MONDIAL LA BRAZILIAN JIU JITSU WBJJA

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 36 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII BERNARDO O’HIGGINS DIN SANTIAGO DE CHILE

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 36 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII BERNARDO O’HIGGINS DIN SANTIAGO DE CHILE

august 21, 2026

Soldat profesionist, arestat preventiv după acuzații șocante: trei minore, între care o fată de 12 ani, victime în ancheta DIICOT Ploiești

Soldat profesionist, arestat preventiv după acuzații șocante: trei minore, între care o fată de 12 ani, victime în ancheta DIICOT Ploiești

august 21, 2026

La Găești se nasc din nou speranța și încrederea: sala de nașteri a Spitalului Orășenesc, redeschisă după mai bine de șase ani

La Găești se nasc din nou speranța și încrederea: sala de nașteri a Spitalului Orășenesc, redeschisă după mai bine de șase ani

august 21, 2026

Corneliu Ștefan, prezent la inaugurarea Centrului de Zi pentru seniorii din Doicești: grijă și respect pentru vârstnicii din Dâmbovița

Corneliu Ștefan, prezent la inaugurarea Centrului de Zi pentru seniorii din Doicești: grijă și respect pentru vârstnicii din Dâmbovița

august 21, 2026

RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETĂȚENILOR

RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETĂȚENILOR

august 21, 2026

Carmen Holban, alături de copiii din Titu: o zi dedicată poveștilor, lecturii și bucuriei copilăriei

Carmen Holban, alături de copiii din Titu: o zi dedicată poveștilor, lecturii și bucuriei copilăriei

august 21, 2026

Luciana Cristea, alături de copiii din Titu: cărți, povești și zâmbete în cadrul campaniei „Biblioteca de vară din satul meu”

Luciana Cristea, alături de copiii din Titu: cărți, povești și zâmbete în cadrul campaniei „Biblioteca de vară din satul meu”

august 21, 2026

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

august 21, 2026

Articole recente

  • UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 36 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII BERNARDO O’HIGGINS DIN SANTIAGO DE CHILE
  • Soldat profesionist, arestat preventiv după acuzații șocante: trei minore, între care o fată de 12 ani, victime în ancheta DIICOT Ploiești
  • La Găești se nasc din nou speranța și încrederea: sala de nașteri a Spitalului Orășenesc, redeschisă după mai bine de șase ani
  • Corneliu Ștefan, prezent la inaugurarea Centrului de Zi pentru seniorii din Doicești: grijă și respect pentru vârstnicii din Dâmbovița
  • RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETĂȚENILOR

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.