• Latest
  • Trending
Pr. Ionuț Ghibanu și Communio s-au alăturat Campaniei Asociației Dar Din Dar Pentru Suflete Minunate și au adus bucurie celor 100 de copii care aveau nevoie de sprijin la începutul anului școlar

septembrie 6, 2022
25 de ani de arhitectură în Muntenia Vest. Aniversare la Târgoviște, cu accent pe viitorul comunităților

octombrie 9, 2026
Carmen Holban, mesaj ferm privind consumul de droguri: „Tinerii trebuie ținuți cât mai departe de droguri”

octombrie 7, 2026
Dâmbovița, noi șanse la fonduri europene. Corneliu Ștefan, prezent la Călărași

„CU DROGURILE NU NEGOCIEM!” Corneliu Ștefan, poziție fermă împotriva dezincriminării consumului

Reacția lui Corneliu Ștefan la propunerea noului Guvern: „Nu trebuie să acceptăm. Cineva încearcă să ne atragă într-un joc care nu ne ajută”

Prevenirea începe prin dialog: polițiștii, elevii și părinții din Corbii Mari, împreună pentru siguranță

De la 1 noiembrie, târgoviștenii își vor putea preda gratuit deșeurile la primul centru de aport voluntar din Dâmbovița

Butimanu dă startul fotbalului! Se inaugurează noul teren din Ungureni

octombrie 6, 2026
Unelte electrice cu mărci cunoscute, confiscate de jandarmi la Târgoviște

Percheziții în Dâmbovița și Prahova într-un dosar cu prejudiciu de peste 27 de milioane de lei

OFERTA EDUCAȚIONALĂ A COMPLEXULUI NAŢIONAL MUZEAL ”CURTEA DOMNEASCĂ” TÂRGOVIŞTE PENTRU UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Incendiu devastator la o casă din Pătroaia Vale. Două persoane, asistate medical la fața locului

Dambovita News
sâmbătă, 10 octombrie 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Eveniment

Pr. Ionuț Ghibanu și Communio s-au alăturat Campaniei Asociației Dar Din Dar Pentru Suflete Minunate și au adus bucurie celor 100 de copii care aveau nevoie de sprijin la începutul anului școlar

septembrie 6, 2022
in Eveniment
Pr. Ionuț Ghibanu și Communio s-au alăturat Campaniei Asociației Dar Din Dar Pentru Suflete Minunate și au adus bucurie celor 100 de copii care aveau nevoie de sprijin la începutul anului școlar
Pr. Ionuț Ghibanu și Communio, alături de Asociația Dar Din Dar Pentru Suflete Minunate au adus bucurie celor 100 de copii care aveau nevoie de sprijin la începutul anului școlar, oferindu-le ghiozdane complet echipate. În următoarele zile, campania “Un ghiozdan complet echipat” va continua și încă 100 de copii vor primi cadoul mult dorit.
“Aș dori să vă mulțumesc încă odată pentru ajutorul pe care ni l-ați acordat în organizarea acestei campanii ( care a fost CEA MAI GREA CAMPANIE pe care am organizat-o vreodată).
Am fost extrem de îngrijorată în aceste ultime două luni, însă într-un final am reușit, cu ajutorul vostru, să reusim. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără ajutorul dumneavoastră care ați renunțat la o parte din timpul vostru liber pentru a ne da o mână de ajutor. Dedicarea și munca grea pe care ați depus-o sunt foarte apreciate!” , a declarat Cristina Petre, președintele Asociațiației Dar Din Dar Pentru Suflete Minunate.
“Sunt foarte bucuros că am putut răspunde apelului doamnei Cristina Petre și am acordat din partea Asociației Centrul Socio-Cultural COMMUNIO suma de 6.000 lei, pentru a contribui la achiziționarea ultimelor 30 de ghiozdane, atât de necesare copiilor aflați în suferințe și în nevoi. Bineînțeles, nu este prima oară când ne alăturăm unei astfel de campanii și, pe această cale, doresc să le mulțumesc și celorlalți sponsori care au venit alături de doamna președinte a Asociațiației Dar Din Dar Pentru Suflete Minunate”, a declarat pr. dr. Ionuț Ghibanu, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei și președintele Asociației noastre.
BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI CENTRUL SOCIO-CULTURAL COMMUNIO TÂRGOVIȘTE
ShareTweetSendSend
Articol anterior

Universitatea „Valahia” din Târgoviște, organizează, începând cu 6 septembrie 2022, a doua sesiune de admitere.

Articolul următor

Vezi unde se va întrerupe alimentarea cu apă

Conferințe și lansare de carte la Muzeul de Istorie

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

25 de ani de arhitectură în Muntenia Vest. Aniversare la Târgoviște, cu accent pe viitorul comunităților

25 de ani de arhitectură în Muntenia Vest. Aniversare la Târgoviște, cu accent pe viitorul comunităților

octombrie 9, 2026

Carmen Holban, mesaj ferm privind consumul de droguri: „Tinerii trebuie ținuți cât mai departe de droguri”

Carmen Holban, mesaj ferm privind consumul de droguri: „Tinerii trebuie ținuți cât mai departe de droguri”

octombrie 7, 2026

Dâmbovița, noi șanse la fonduri europene. Corneliu Ștefan, prezent la Călărași

Dâmbovița, noi șanse la fonduri europene. Corneliu Ștefan, prezent la Călărași

octombrie 7, 2026

„CU DROGURILE NU NEGOCIEM!” Corneliu Ștefan, poziție fermă împotriva dezincriminării consumului

„CU DROGURILE NU NEGOCIEM!” Corneliu Ștefan, poziție fermă împotriva dezincriminării consumului

octombrie 7, 2026

Reacția lui Corneliu Ștefan la propunerea noului Guvern: „Nu trebuie să acceptăm. Cineva încearcă să ne atragă într-un joc care nu ne ajută”

Reacția lui Corneliu Ștefan la propunerea noului Guvern: „Nu trebuie să acceptăm. Cineva încearcă să ne atragă într-un joc care nu ne ajută”

octombrie 7, 2026

Prevenirea începe prin dialog: polițiștii, elevii și părinții din Corbii Mari, împreună pentru siguranță

Prevenirea începe prin dialog: polițiștii, elevii și părinții din Corbii Mari, împreună pentru siguranță

octombrie 7, 2026

De la 1 noiembrie, târgoviștenii își vor putea preda gratuit deșeurile la primul centru de aport voluntar din Dâmbovița

De la 1 noiembrie, târgoviștenii își vor putea preda gratuit deșeurile la primul centru de aport voluntar din Dâmbovița

octombrie 7, 2026

Butimanu dă startul fotbalului! Se inaugurează noul teren din Ungureni

Butimanu dă startul fotbalului! Se inaugurează noul teren din Ungureni

octombrie 6, 2026

Test1

Articole recente

  • 25 de ani de arhitectură în Muntenia Vest. Aniversare la Târgoviște, cu accent pe viitorul comunităților
  • Carmen Holban, mesaj ferm privind consumul de droguri: „Tinerii trebuie ținuți cât mai departe de droguri”
  • Dâmbovița, noi șanse la fonduri europene. Corneliu Ștefan, prezent la Călărași
  • „CU DROGURILE NU NEGOCIEM!” Corneliu Ștefan, poziție fermă împotriva dezincriminării consumului
  • Reacția lui Corneliu Ștefan la propunerea noului Guvern: „Nu trebuie să acceptăm. Cineva încearcă să ne atragă într-un joc care nu ne ajută”

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.