“În cursul acestei zile pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a patru incendii de vegetație uscată, produse în localitățile Filipeștii de Pădure, Doicești, Corbii Mari și Gheboieni.
În localitatea Filipeștii de Pădure incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 15.000 de metri pătrați. Pentru gestionarea situației au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Moreni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
În localitatea Doicești incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ un hectar. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Pucioasa cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
În comuna Corbii Mari incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ un hectar. Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Potlogi cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
În localitatea Gheboieni incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ două hectare. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Voinești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
În contextul campaniei naționale „Nu aprinde pericolul! Arderea vegetației uscate este interzisă!”, reamintim cetățenilor că arderea vegetației uscate, a miriștilor și a resturilor vegetale este interzisă. Totodată, recomandăm evitarea utilizării focului deschis în zone cu vegetație uscată și anunțarea imediată a incendiilor la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.”, ISU Dâmbovița.






















