Astăzi, 5 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea procurorilor de la parchetele de pe lângă Judecătoriile Târgoviște și Găești, au desfășurat o amplă acțiune în cadrul operațiunii „JUPITER”, coordonată la nivel național de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române.
Peste 200 de polițiști au pus în executare 41 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Târgoviște, orașul Titu, precum și în comunele Mătăsaru, Dragodana, Pietrari, dar și într-o locație din județul Ilfov.
Cercetările se desfășoară în cadrul a nouă dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunilor de incendiere a oricărui tip de deșeu, eliminarea sau deținerea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, înșelăciune, contrabandă, fals în înscrisuri sub semnătură privată și tâlhărie.
UPDATE – Rezultatele perchezițiilor efectuate în comuna Mătăsaru
În urma activităților desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, polițiștii dâmbovițeni au finalizat perchezițiile efectuate în comuna Mătăsaru, în cadrul aceleiași operațiuni.
Au fost descoperite și indisponibilizate aproximativ 2,8 tone de deșeuri ce fac obiectul dosarului penal, 7 vetre folosite pentru incendiere și peste 10.080 de țigarete nefiscalizate.
Pentru neregulile constatate în domeniul protecției mediului, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 553.000 de lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului și O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.
Totodată, în colaborare cu reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu, au fost confiscate 107 tone de deșeuri, iar activitatea a fost suspendată până la remedierea deficiențelor.
Pentru continuarea cercetărilor, au fost puse în executare 12 mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la sediul poliției pentru audieri.
Din cercetări a reieșit că persoanele în cauză ar fi colectat deșeuri feroase și neferoase provenite din dezmembrarea unor autovehicule, iar pentru extragerea materialelor metalice ar fi incendiat diverse componente, activitate cu impact negativ major asupra mediului.
De asemenea, față de o persoană a fost dispusă continuarea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
Reprezentanții Poliției Române reamintesc că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală și nu înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.
























