“Ieri, în jurul orei 20:12, am intervenit în cazul unui incendiu produs la o casă din comuna Șotânga, sat Teiș.
Detașamentul de Pompieri Târgoviște a intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
La fața locului incendiul s-a manifestat generalizat pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați.
În urma recunoașterilor a fost identificată o persoană de sex masculin decedată.
Jarul căzut din sistemele de încălzire pe materiale combustibile a fost cauza probabilă de producere a incendiului.
*RECOMANDĂRI*
Pentru a evita producerea unor evenimente nedorite care pot produce importante pagube materiale dar și pierderea de vieți omenești, pompierii vă recomandă să acordați o atenție deosebită la folosirea sobelor:
✔NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
✔Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei de vizitare;
✔NU aşezaţi materiale combustibile în apropierea sobei sau pe aceasta;
✔NU aprindeţi focul în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
✔NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
✔NU adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;
✔Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
✔NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.
‼️ Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea Platformei Naționale de Pregătire în Situații de Urgență (https://fiipregatit.ro) și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.”, a transmis ISU Dâmbovița.