„CE ESTE OARE OMUL CA SĂ-ȚI AMINTEȘTI DE EL?” se întreaba, cu multă vreme în urmă, psalmistul! Într-adevăr, ascunsă de ideologii sau de diferite crezuri, de interese sau de patimi, valoarea ființei umane pare greu de intuit, mai cu seamă în societatea noastră cu multe accente superficiale, în care, cel mai adesea, omul este redus la un simplu număr de statistică.
Ce este oare omul? O întrebare pe care Duminica Sf. Cruci, a treia din Postul mare pare să ne-o lumineze. Omul este ființa cea mai iubită de Dumnezeu, pentru care El nu a pregetat să se înomenească, să se lase torturat, crucificat și omorât, pentru ca apoi să învieze. Crucea este răspunsul lui Dumnezeu la întreaga suferință umană, care ne arată cât de mult valorează în ochii Lui. Ne iubește atât de mult încât nu ne lasă în nicio suferință și umilință, în nicio părăsire și eșec, în nicio problemă a vieții noastre, nici chiar în moarte.
Murind pe Cruce a recuperat moartea și suferința și a făcut din ele porți spre cer, arătându-ne că nu este ceva în lumea aceasta, în niciun timp și niciun loc în care El să nu fie prezent. Mai mult, Crucea Lui ne arată că în mod cert crucea noastră, a fiecăruia, este parte a Crucii Lui, că, deși, adesea, tot ceea ce este curat și sincer, ceea ce iubim, trece prin Cruce pentru a se înveșnici și că suferința asumată devine poartă spre Înviere.
Răsăritul creștin cunoaște întotdeauna Crucea biruitoare, Crucea Învierii, Crucea ca semn al iubirii neînvinse a lui Dumnezeu pentru om și care ne arată pururi că cele cerești și cele pământești unite în Hristos, Dumnezeu și Om, prin credință se unesc și în noi, iar ceea ce pare că ne doboară, ne chinuie și ne omoară, devine instrument al îndumnezeirii noastre.
Bine, bine, ați putea spune, vorbe frumoase! Dar, unde este El în suferința, în neputința, în boala și în disperarea mea? Unde? În tăcerea lacrimilor, cu ochii ațintiți la Crucea Lui, vom descoperi că tot El este și pe crucea mea, cu mine și pentru mine. El nu lasă, nu uită, nu părăsește, nu fuge și mai ales nu este nepăsător! Pe suferința și spaima întregii lumi El este crucificat. El suferă cu toți cei năpăstuiții care suferă în sărăcie, pe un pat de spital, în închisoare sau în singurătate. Nevăzut, dar sigur, în mod clar evident este acolo. Pentru că da, ne preferă pe fiecare dintre noi cu o iubire infinită, ne iubește, este Părintele care nu-și lasă copiii niciodată! Căci Scriptura ne reamintește că numai El este Cel ce este!
Pe de altă parte, El ne arată și cum trebuie să fie liderii noștri, primii care să se sacrifice, primii care să iubească, primii care să ajute, primii care să fie alături de cei în nevoi, primii la a sluji. Căci, este extraordinar să trăiești viața, darul Acestui Dumnezeu impresionant, care nu pregetă să ne surprindă în permanență, cu iubirea și cu binele Său!
Un Dumnezeu mai mare decât noi și păcatele noastre, mai mare decât noi și neputințele noastre, un Dumnezeu crucificat, care a murit și a înviat!
