*PESTE 2000 DE ARTICOLE PIROTEHNICE DESCOPERITE ȘI INDISPONIBILIZATE DE POLIȚIȘTI*
Pe parcursul zilei de ieri, 29 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au desfășurat o acțiune pentru depistarea persoanelor ce dețin articole pirotehnice, fără drept, în orașul Găești, respectiv în zona pieței Sfântul Ilie.
Astfel, polițiștii au descoperit peste 2.000 de articole pirotehnice, ce s-ar fi aflat într-un autoturism aparținând unui bărbat, de 64 de ani.
Totodată, într-un autoturism aparținând unei femei, de 54 de ani, polițiștii au descoperit peste 200 de articole pirotehnice.
Toate articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, în ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1 și P1, efectuate fără drept.

























