Un alt accident, în urma căruia un biciclist a ajuns la spital, a avut loc în această dimineață ( 23 martie), în județul Dâmbovița. De această dată este vorba de un bărbat de 92 de ani.
La Viișoara, a avut loc o coliziune între un autoturism, condus de o femeie în vârstă de 30 de ani, și o bicicletă, condusă de un bărbat de 92 de ani.
În urma impactului, biciclistul a fost accidentat și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Și în acest caz se efectuează cercetare la fața locului, urmând să se stabilească cu exactitate împrejurările producerii accidentului de circulație.