• Latest
  • Trending
Accident rutier în Lucieni – patru victime, una încarcerată, trei transportate la spital

august 8, 2025
UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 36 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII BERNARDO O’HIGGINS DIN SANTIAGO DE CHILE

august 21, 2026
Soldat profesionist, arestat preventiv după acuzații șocante: trei minore, între care o fată de 12 ani, victime în ancheta DIICOT Ploiești

La Găești se nasc din nou speranța și încrederea: sala de nașteri a Spitalului Orășenesc, redeschisă după mai bine de șase ani

Corneliu Ștefan, prezent la inaugurarea Centrului de Zi pentru seniorii din Doicești: grijă și respect pentru vârstnicii din Dâmbovița

RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETĂȚENILOR

Carmen Holban, alături de copiii din Titu: o zi dedicată poveștilor, lecturii și bucuriei copilăriei

Luciana Cristea, alături de copiii din Titu: cărți, povești și zâmbete în cadrul campaniei „Biblioteca de vară din satul meu”

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

Percheziții domiciliare în Valea Lungă: peste 120 de articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, ridicate de polițiști

august 20, 2026
Cod galben de caniculă în Dâmbovița: temperaturi de până la 37°C

POLIȚIA A INTRAT ÎN FORȚĂ! URȘI, LEI ȘI TIGRU RIDICAȚI DINTR-O MENAJERIE DIN DÂMBOVIȚA

august 19, 2026
Zilele Cetății Târgoviște 2026: patru zile de sărbătoare, concerte, tradiții și surprize pentru toate vârstele

Dambovita News
sâmbătă, 22 august 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Eveniment

Accident rutier în Lucieni – patru victime, una încarcerată, trei transportate la spital

august 8, 2025
in Eveniment
Accident rutier în Lucieni – patru victime, una încarcerată, trei transportate la spital

“În jurul orei 06:55 am fost solicitați să intervenim în cazul unui eveniment rutier produs în localitatea Lucieni, sat Olteni, în care au fost implicate două autoturisme și un camion.

Detașamentul de Pompieri Târgoviște a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a intervenit cu patru echipaje.

La fața locului au fost identificate patru victime, trei de sex masculin și una de sex feminin, conștiente. Una dintre victime a fost încarcerată, fiind extrasă în siguranță de echipajele de intervenție și preluată de echipajele medicale.

Cele 3 persoane de sex masculin au fost transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare, iar persoana de sex feminin a refuzat transportul la spital.

Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.”, ISU Dâmbovița.

Share3Tweet2SendSend
Articol anterior

SCRISOARE PASTORALĂ ADRESATĂ DE CĂTRE ÎNALTPREASFINȚITUL PĂRINTE ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT NIFON, CU OCAZIA SĂRBĂTORII SFÂNTULUI IERARH NIFON, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI ȘI MITROPOLITUL ȚĂRII ROMÂNEȘTI -11 AUGUST 2025-

Articolul următor

FACULTATEA DE INGINERIE ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII VALAHIA ORGANIZEAZĂ O NOUĂ SESIUNE DE ADMITERE

Vezi programul lucrărilor la infrastructura rutieră din județul Dâmbovița, în perioada 11 – 17.08.2025

Vezi programul lucrărilor la infrastructura rutieră din județul Dâmbovița, în perioada 11 - 17.08.2025

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 36 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII BERNARDO O’HIGGINS DIN SANTIAGO DE CHILE

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 36 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII BERNARDO O’HIGGINS DIN SANTIAGO DE CHILE

august 21, 2026

Soldat profesionist, arestat preventiv după acuzații șocante: trei minore, între care o fată de 12 ani, victime în ancheta DIICOT Ploiești

Soldat profesionist, arestat preventiv după acuzații șocante: trei minore, între care o fată de 12 ani, victime în ancheta DIICOT Ploiești

august 21, 2026

La Găești se nasc din nou speranța și încrederea: sala de nașteri a Spitalului Orășenesc, redeschisă după mai bine de șase ani

La Găești se nasc din nou speranța și încrederea: sala de nașteri a Spitalului Orășenesc, redeschisă după mai bine de șase ani

august 21, 2026

Corneliu Ștefan, prezent la inaugurarea Centrului de Zi pentru seniorii din Doicești: grijă și respect pentru vârstnicii din Dâmbovița

Corneliu Ștefan, prezent la inaugurarea Centrului de Zi pentru seniorii din Doicești: grijă și respect pentru vârstnicii din Dâmbovița

august 21, 2026

RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETĂȚENILOR

RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETĂȚENILOR

august 21, 2026

Carmen Holban, alături de copiii din Titu: o zi dedicată poveștilor, lecturii și bucuriei copilăriei

Carmen Holban, alături de copiii din Titu: o zi dedicată poveștilor, lecturii și bucuriei copilăriei

august 21, 2026

Luciana Cristea, alături de copiii din Titu: cărți, povești și zâmbete în cadrul campaniei „Biblioteca de vară din satul meu”

Luciana Cristea, alături de copiii din Titu: cărți, povești și zâmbete în cadrul campaniei „Biblioteca de vară din satul meu”

august 21, 2026

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

august 21, 2026

Articole recente

  • UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 36 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII BERNARDO O’HIGGINS DIN SANTIAGO DE CHILE
  • Soldat profesionist, arestat preventiv după acuzații șocante: trei minore, între care o fată de 12 ani, victime în ancheta DIICOT Ploiești
  • La Găești se nasc din nou speranța și încrederea: sala de nașteri a Spitalului Orășenesc, redeschisă după mai bine de șase ani
  • Corneliu Ștefan, prezent la inaugurarea Centrului de Zi pentru seniorii din Doicești: grijă și respect pentru vârstnicii din Dâmbovița
  • RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETĂȚENILOR

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.