Având în vedere că atât la Creșa nr. 8, cât și la Creșele nr. 13 și nr. 14 din Târgoviște sunt în curs de desfășurare lucrări de extindere a corpurilor instituțiilor, Daniel Cristian Stan a făcut câteva precizări importante pentru părinți.
Astfel, pentru că cererea este una destul de mare, edilul orașului îi liniștește pe părinții celor mici și îi asigură că în această toamnă vor fi încheiate lucrările de la toate cele trei creșe.
“Având în vedere numeroasele solicitări în legătură cu repartizarea locurilor în cresele din Municipiul Târgoviște, sunt în măsură să comunic faptul că au fost găsite soluții astfel încât toate solicitările târgoviștenilor să primească un răspuns favorabil, cu 3 precizări punctuale:
– Extinderea la Creșa nr. 8 va fi finalizată la data de 15.09.2020;
– Extinderea la Creșa nr. 14 va fi finalizată la data de 01.10.2020;
– Extinderea la Creșa nr. 13 va fi finalizată la data de 01.11.2020;
Prin urmare, cele 3 unități menționate vor putea fi utilizate începând cu datele mai sus precizate.
În pofida unor investiții fără precedent, care determină extinderea spațiilor din creșe cu aproximativ 5000 mp, dificultățile pe care le întâmpinăm sunt generate de măsurile de distanțare impuse de autoritățile centrale, măsuri prin care numărul copiilor dintr-o grupă este redus cu cel puțin jumătate.
Întreaga procedură de repartizare se va desfășura prin Direcția de Asistență Socială a Primariei Târgoviște.
Îi asigurăm pe târgovișteni că activitatea în creșe se va desfășura în condiții de deplină securitate sanitară.”, a spus Daniel Cristian Stan, primarul Municipiului Târgoviște.