• Latest
  • Trending
LA 74 DE ANI- MIRCEA ISMAIL – EDILUL COMUNEI DOICEȘTI SE PREGĂTEȘTE SĂ CÂȘTIGE AL 11-LEA MANDAT DE PRIMAR

ianuarie 31, 2020
UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 36 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII BERNARDO O’HIGGINS DIN SANTIAGO DE CHILE

august 21, 2026
Soldat profesionist, arestat preventiv după acuzații șocante: trei minore, între care o fată de 12 ani, victime în ancheta DIICOT Ploiești

La Găești se nasc din nou speranța și încrederea: sala de nașteri a Spitalului Orășenesc, redeschisă după mai bine de șase ani

Corneliu Ștefan, prezent la inaugurarea Centrului de Zi pentru seniorii din Doicești: grijă și respect pentru vârstnicii din Dâmbovița

RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETĂȚENILOR

Carmen Holban, alături de copiii din Titu: o zi dedicată poveștilor, lecturii și bucuriei copilăriei

Luciana Cristea, alături de copiii din Titu: cărți, povești și zâmbete în cadrul campaniei „Biblioteca de vară din satul meu”

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

Percheziții domiciliare în Valea Lungă: peste 120 de articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, ridicate de polițiști

august 20, 2026
Cod galben de caniculă în Dâmbovița: temperaturi de până la 37°C

POLIȚIA A INTRAT ÎN FORȚĂ! URȘI, LEI ȘI TIGRU RIDICAȚI DINTR-O MENAJERIE DIN DÂMBOVIȚA

august 19, 2026
Zilele Cetății Târgoviște 2026: patru zile de sărbătoare, concerte, tradiții și surprize pentru toate vârstele

Dambovita News
duminică, 23 august 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Administrație

LA 74 DE ANI- MIRCEA ISMAIL – EDILUL COMUNEI DOICEȘTI SE PREGĂTEȘTE SĂ CÂȘTIGE AL 11-LEA MANDAT DE PRIMAR

ianuarie 31, 2020
in Administrație, Dezvăluiri
LA 74 DE ANI- MIRCEA ISMAIL – EDILUL COMUNEI DOICEȘTI SE PREGĂTEȘTE SĂ CÂȘTIGE AL 11-LEA MANDAT DE PRIMAR
659
SHARES

Mircea Ismail – primarul comunei Doicești este un caz unic în România și probabil și în Europa, având în vedere că la cei 74 de ani ai săi, edilul de la Doicești să pregătește să câștige în vara acestui an, un nou mandat de primar, al 11-lea, ceea ce l-ar face să între în Guinness World Records!

Născut la 20.10.1946, Mircea Ismail este primar al comunei Doicești încă din anul 1982, acesta câștigând toate bătăliile politice pe care le-a dat pentru fotoliul de primar, chiar dacă uneori mai greu, indiferent de regimul care a fost la putere sau de coloratura politică a mai marilor zilei, demonstrând că este un maratonist politic de excepție, ce și-a spulberat adversarii de fiecare dată.

Lupta din 2020 va fi extrem de interesantă, având în vedere că cel puțin în județul Dâmbovița niciun primar nu a câștigat un nou mandat având 74 de ani, însă DambovitaNEWS pariază că și de această dată, Mircea Ismail își va zdrobii adeversarii politici ce râvnesc la funcția sa de primar!

Share546Tweet47SendSend
Articol anterior

RELUARE FURNIZARE APĂ MORENI – COMUNICAT DE PRESĂ C.A.T.D.

Articolul următor

LA DOAR 25 DE ANI – O TÂNĂRĂ DIN DÂMBOVIȚA – ÎNVÂRTE MILIOANE DE EURO! A LĂSAT CU GURĂ CĂSCATA TOATE BEIZADELELE DIN JUDEȚ!

LA DOAR 25 DE ANI - O TÂNĂRĂ DIN DÂMBOVIȚA - ÎNVÂRTE MILIOANE DE EURO! A LĂSAT CU GURĂ CĂSCATA TOATE BEIZADELELE DIN JUDEȚ!

A debutat si proiectul de reabilitare a Parcului Mitropoliei

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 36 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII BERNARDO O’HIGGINS DIN SANTIAGO DE CHILE

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 36 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII BERNARDO O’HIGGINS DIN SANTIAGO DE CHILE

august 21, 2026

Soldat profesionist, arestat preventiv după acuzații șocante: trei minore, între care o fată de 12 ani, victime în ancheta DIICOT Ploiești

Soldat profesionist, arestat preventiv după acuzații șocante: trei minore, între care o fată de 12 ani, victime în ancheta DIICOT Ploiești

august 21, 2026

La Găești se nasc din nou speranța și încrederea: sala de nașteri a Spitalului Orășenesc, redeschisă după mai bine de șase ani

La Găești se nasc din nou speranța și încrederea: sala de nașteri a Spitalului Orășenesc, redeschisă după mai bine de șase ani

august 21, 2026

Corneliu Ștefan, prezent la inaugurarea Centrului de Zi pentru seniorii din Doicești: grijă și respect pentru vârstnicii din Dâmbovița

Corneliu Ștefan, prezent la inaugurarea Centrului de Zi pentru seniorii din Doicești: grijă și respect pentru vârstnicii din Dâmbovița

august 21, 2026

RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETĂȚENILOR

RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETĂȚENILOR

august 21, 2026

Carmen Holban, alături de copiii din Titu: o zi dedicată poveștilor, lecturii și bucuriei copilăriei

Carmen Holban, alături de copiii din Titu: o zi dedicată poveștilor, lecturii și bucuriei copilăriei

august 21, 2026

Luciana Cristea, alături de copiii din Titu: cărți, povești și zâmbete în cadrul campaniei „Biblioteca de vară din satul meu”

Luciana Cristea, alături de copiii din Titu: cărți, povești și zâmbete în cadrul campaniei „Biblioteca de vară din satul meu”

august 21, 2026

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE A UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE TE AȘTEAPTĂ LA ADMITEREA DIN SEPTEMBRIE

august 21, 2026

Articole recente

  • UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 36 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA UNIVERSITĂȚII BERNARDO O’HIGGINS DIN SANTIAGO DE CHILE
  • Soldat profesionist, arestat preventiv după acuzații șocante: trei minore, între care o fată de 12 ani, victime în ancheta DIICOT Ploiești
  • La Găești se nasc din nou speranța și încrederea: sala de nașteri a Spitalului Orășenesc, redeschisă după mai bine de șase ani
  • Corneliu Ștefan, prezent la inaugurarea Centrului de Zi pentru seniorii din Doicești: grijă și respect pentru vârstnicii din Dâmbovița
  • RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETĂȚENILOR

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.