CORIFEII DE CARE AVEM NEVOIE!
Este o certitudine că lumea în care trăim trebuie schimbată, că inechitatea și nedreptățile, alături de greșita gestionare a treburilor publice duce la creșterea nevoii de lideri autentici, de conducători care să știe să simtă spiritul vremurilor și să știe ce, când,cum și cu cine trebuie să facă!
Istoria ne-a arătat că, din timp în timp, se ridică astfel de întruchipări ale binelui și așteptării publice, care știu să concentreze întreaga speranță populară și să facă ceea ce trebuie.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel, corifeii apostolilor, pe care îi sărbătorim astăzi, sunt un strălucit exemplu de astfel de oameni, care L-au găsit pe Dumnezeu și L-au urmat, au contribuit substanțial la mai binele lumii lor, cu influențe teribil de mari până astăzi.
Sf. Ap. Pavel a fost cel mai mare misionar din toate timpurile, cel ce a sistematizat primul învățătura creștină, devenind apostol, după ce înainte a fost un aprig prigonitor al creștinilor. El este cel care a dat chip și direcție teologiei, misiunii și Bisericii creștine, fiind considerat geniul organizator al creștinismului, fondatorul civilizației creștine meditaraneene și cel care a asigurat rapida răspândire a Bisericii în lume.
Sf. Ap. Petru a întemeiat una din cele mai mari prime comunități creștine din Europa, lăsându-ne mărturia misiunii, teologiei, gândirii și credinței sale, în 2 epistole.
Sfântului Petru, vrând să plece din Roma, pe drum, la poarta orașului, i s-a arătat Mântuitorul Hristos Însuși, iar la întrebarea unde merge, a primit răspuns: la Roma să mă răstignesc! Petru a înțeles ironia Mântuitorului, căci în timp ce el fugea, numeroși creștini mureau ca martiri, iar el, unul din corifeii apostolilor, fugea! S-a reîntors la Roma și a murit ca martir! Pentru că da, asta înseamnă să-ți asumi responsabilitatea de a fi conducător, lider autentic, să te jertfești pentru cei pe care-i călăuzești, să știi chiar să mori pentru ceea ce crezi! Ambii apostoli au murit la Roma, din cauza persecuției împăratului Nero.
Vedeți astăzi, cumva astfel de lideri, pe undeva? Care să se jertfească și chiar să moară pentru ceea ce cred și pentru cei pe care-i conduc? De fapt, mai vedeți așa ceva astăzi? Tot auzim vorbe frumoase, discursuri amăgitoare, chiar cu piețe goale, vorbe mari, ce-ncântă plăcut urechile, totul ticluit pentru a fura bunăvoința și aprecierea.
Mă uit astăzi în ambientul nostru public și caut ceva măcar să-mi amintească de aceste două modele și nu mă refer la spațiul bisericesc, căci el are destule personalități mari, ci la celălalt, laic, unde văd adesea ceartă, luptă, interese și o dorință impresionantă de a promite fără nicio acoperire.
Sigur, sunt lideri fără sabia Duhului ca Pavel și fără entuziasmul vorbirii ca Petru, ori fără harisma vorbirii din suflet, frumos și necesar, ca la ambii apostoli! Văd multe și mă cutremur!
Observ cum unii se folosesc de nimicuri pentru a se crede mari și importanți, cum se trag sfori și se fac alianțe între aparent dușmani pentru a bloca ascensiunea unuia sau a altuia care sigur, de va ajunge sus, pe mulți se va răzbuna.
Apoi, constat folosirea fără discernământ a ideilor și cuvintelor ce trimit la patriotism și grijă față de popor, dar faptele spun altceva, arată numai o mare iubire, dar de putere și de bani!
Pe marea vieții noastre publice, val după val se înalță al iluziilor dorințe al tuturor acelora amețiți de lauda și interesele unora sau altora care au început să se creadă providențiali. În orice minte de mic politician și șef de orice partid și partiduleț pare că și-a făcut loc fotoliul de parlamentar sau cel ministerial! Vise netrăite, traume negăsite, probleme nerezolvate, idei mari de afaceri și câte și mai câte rezolvări par a-și găsi locul aici, în aceste suflete chinuite și minți schingiuite de lideri, care nu și-ar sacrifica nici măcar mândria și neputința pentru al patriei amor!
Măreția Sfinților Apostoli Petru și Pavel este dată, nu atât de darurile lor naturale, talentul cum se spune, cel dăruit lor de Creator, ci de disponibilitatea de a-și sluji semenii și pe Dumnezeu, din umilința de a percepe viața reală și din puterea de a-i pune pe ceilalți mereu mai presus decât pe ei.
Câți oare, credincioși de cruci electorale, ori atei asumați, sunt gata să renunțe la ceva pentru popor? O întrebare pe care ar trebui să le-o punem celor ce ne cer încrederea mereu!
Ne rugăm cu toții și-I cerem Bunului Dumnezeu să ne dăruiască lideri înțelepți și iubitori de credință, de neam și de țară, dar mai ales să ne izbăvească de fantomele ce se vor iar ce-au fost, ori ce cred că au fost, ori de cei noi ce n-au reușit pe nicăieri, iar acum cred că a venit vremea lor.
Să le dăm ceea ce merită, cu sabia Duhului lui Pavel și cu măiestria vorbelor lui Petru, adică ajutor pentru a merge acolo unde le este locul cu adevărat, desigur nu unde vor ei, ci unde dorim cei mai mulți dintre noi!
