O coliziune în care au fost implicate două autoturisme avut loc la orele serii (aproximativ ora 19.15) pe raza comunei dâmbovițene Dragodana. În urma accidentului, două persoane au fost rănite.
La locul accidentului a intervenit detașamentul Găești al ISU Dâmbovița, cu autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD.
În urma producerii accidentului au rezultat două victime, neîncarcerate, care au primit îngrijiri medicale la fața locului de la paramedicii SMURD, refuzând ulterior transportul la spital.
Ambele mașini implicate în accident (o autoutilitară și un autoturism) au suferit avarii serioase, în urma impactului.


























