• Latest
  • Trending
Târgoviște: Festivalul – Concurs Naţional „Ion Dolănescu” (ediția a IX-a) are loc în perioada 21 – 22 septembrie 2023!

septembrie 17, 2023
Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan

noiembrie 9, 2026
Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”

Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise

Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

URS SEMNALAT ÎN LOCALITATEA DOICEȘTI! A FOST EMIS UN MESAJ RO-ALERT PENTRU POPULAȚIE

noiembrie 8, 2026
Ionuț Cristian Săvoiu, semnal de alarmă privind infrastructura din Răcari: „Oraș pe hârtie, dar fără condiții de oraș!”

noiembrie 7, 2026
Preotul Sorin Neculăescu, Cetățean de Onoare al comunei Vlădeni! Recunoaștere pentru contribuția la construirea noii biserici

RADARELE, CU OCHII PE ȘOFERI! Unde acționează polițiștii în județul Dâmbovița în luna noiembrie 2026

noiembrie 6, 2026
Gabriel Dragnea, primarul comunei Butimanu: Lucrările de plombare a gropilor au început! „Siguranța comunității este o prioritate”

Doi tineri din Moreni, arestați preventiv pentru proxenetism! Polițiștii au descins la 5 adrese

BĂTAIE PE FONDUL CONSUMULUI DE ALCOOL, LA SĂBIEȘTI! Doi bărbați au fost reținuți, apoi plasați sub control judiciar

Dambovita News
marți, 10 noiembrie 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Consiliul Judetean

Târgoviște: Festivalul – Concurs Naţional „Ion Dolănescu” (ediția a IX-a) are loc în perioada 21 – 22 septembrie 2023!

septembrie 17, 2023
in Consiliul Judetean
Târgoviște: Festivalul – Concurs Naţional „Ion Dolănescu” (ediția a IX-a) are loc în perioada 21 – 22 septembrie 2023!

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, alături de Fundaţia Culturală Ion Dolănescu, vă invită în zilele de 21 și 22 septembrie 2023 la un eveniment cultural de marcă, un regal al cântecului popular românesc: Festivalul – Concurs Naţional „Ion Dolănescu”, ediția a IX-a.

Festivalul are ca obiective cinstirea memoriei ilustrului artist Ion Dolănescu și descoperirea și promovarea tinerelor talente artistice, soliști vocali de pretutindeni, cu intenția de a-i încuraja în dorința de a-și îndeplini visul – acela de a deveni mari artiști.

În acest an s-au înscris concurenți din toată țara, din zone precum: Călărași, Olt, Vaslui, Sibiu, Dâmbovița, Dolj, Buzău, Suceava, Prahova, Brăila etc.

În finală, după preselecția realizată de juriul format din personalități marcante ale etnografiei românești – Elise Stan, Luminița Tucă, Ileana Vieru, Eugen Sandu  și Teodor Isaru-, s-au calificat 14 dintre ei.

Cele două zile de festival se vor desfăşura astfel:

  • pe data de 21 septembrie 2023, la Casa de Cultură a Sindicatelor va avea loc concursul propriu-zis, începând cu ora 17:00. Concurenții vor fi acompaniați de Orchestra Populară „Chindia” a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, dirijor Ionuț Dumitrescu.

Pe data de 22 septembrie, în același loc, de la ora 18:00 se va desfășura Gala Laureaților, concurenții fiind acompaniați de această dată de Orchestra Populară „Lăutarii” din Chișinău, dirjiată de maestrul Nicolae Botgros.

Ambele seri se vor încheia cu recitaluri excepţionale susţinute de invitaţi de marcă ai muzicii populare românești.
Vă aşteptăm, aşadar, la Festivalul – Concurs Naţional „Ion Dolănescu” în zilele de 21și 22 septembrie 2023.

Accesul este liber.

Compartimentul Comunicare al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa

ShareTweetSendSend
Articol anterior

Conducerea PSD Dâmbovița a participat la sărbătoarea „Răvășitul oilor” de la Runcu

Articolul următor

Video- Accident rutier produs în Priseaca

Strada Porumbeilor iese la lumină după 45 de zile de lucrări!

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan

Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan

noiembrie 9, 2026

Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”

Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”

noiembrie 9, 2026

Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise

Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise

noiembrie 9, 2026

Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție

Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție

noiembrie 9, 2026

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

noiembrie 9, 2026

URS SEMNALAT ÎN LOCALITATEA DOICEȘTI! A FOST EMIS UN MESAJ RO-ALERT PENTRU POPULAȚIE

URS SEMNALAT ÎN LOCALITATEA DOICEȘTI! A FOST EMIS UN MESAJ RO-ALERT PENTRU POPULAȚIE

noiembrie 8, 2026

Ionuț Cristian Săvoiu, semnal de alarmă privind infrastructura din Răcari: „Oraș pe hârtie, dar fără condiții de oraș!”

Ionuț Cristian Săvoiu, semnal de alarmă privind infrastructura din Răcari: „Oraș pe hârtie, dar fără condiții de oraș!”

noiembrie 7, 2026

Preotul Sorin Neculăescu, Cetățean de Onoare al comunei Vlădeni! Recunoaștere pentru contribuția la construirea noii biserici

Preotul Sorin Neculăescu, Cetățean de Onoare al comunei Vlădeni! Recunoaștere pentru contribuția la construirea noii biserici

noiembrie 7, 2026

Test1

Articole recente

  • Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan
  • Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”
  • Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise
  • Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție
  • Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.