• Latest
  • Trending
Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 714,  Bolboci – Contur Lac Bolboci – Cheile Tătarului, sunt pe ultima sută de metri

septembrie 20, 2023
Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan

noiembrie 9, 2026
Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”

Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise

Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

URS SEMNALAT ÎN LOCALITATEA DOICEȘTI! A FOST EMIS UN MESAJ RO-ALERT PENTRU POPULAȚIE

noiembrie 8, 2026
Ionuț Cristian Săvoiu, semnal de alarmă privind infrastructura din Răcari: „Oraș pe hârtie, dar fără condiții de oraș!”

noiembrie 7, 2026
Preotul Sorin Neculăescu, Cetățean de Onoare al comunei Vlădeni! Recunoaștere pentru contribuția la construirea noii biserici

RADARELE, CU OCHII PE ȘOFERI! Unde acționează polițiștii în județul Dâmbovița în luna noiembrie 2026

noiembrie 6, 2026
Gabriel Dragnea, primarul comunei Butimanu: Lucrările de plombare a gropilor au început! „Siguranța comunității este o prioritate”

Doi tineri din Moreni, arestați preventiv pentru proxenetism! Polițiștii au descins la 5 adrese

BĂTAIE PE FONDUL CONSUMULUI DE ALCOOL, LA SĂBIEȘTI! Doi bărbați au fost reținuți, apoi plasați sub control judiciar

Dambovita News
marți, 10 noiembrie 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Consiliul Judetean

Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 714, Bolboci – Contur Lac Bolboci – Cheile Tătarului, sunt pe ultima sută de metri

septembrie 20, 2023
in Consiliul Judetean
Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 714,  Bolboci – Contur Lac Bolboci – Cheile Tătarului, sunt pe ultima sută de metri

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a oferit o veste bună pentru investitorii și locuitorii din zona montană a județului! Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 714, care leagă Bolboci de Contur Lac Bolboci și Cheile Tătarului, sunt pe ultima sută de metri.

Prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, Consiliul Județean Dâmbovița a avut asigurată suma de 9.800.000 de lei, diferența până la valoarea totală a proiectului, 10.900.000 de lei, urmând a fi asigurată din bugetul propriu.

„Datorită proiectului Consiliului Județean Dâmbovița, au fost turnate două straturi de asfalt pe toată lungimea acestui tronson, 4,3 km, dar au mai fost realizate și: – 1,5 km fundații de parapet; – 31 de podețe transversale pentru scurgerea apelor; – 4,2 km rigole de acostament; – 4,2 km de parapete metalice. În paralel, se lucrează și la podul de legătură dintre drumul județean DJ 714 și Campingul Zănoaga. Acest proiect este finanțat prin PNDL II și urmărește consolidarea construcției, care are o lungime de 36 de metri și o lățime de 6 metri. Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 2.500.000 de lei” , a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

ShareTweetSendSend
Articol anterior

Turneul spectacolului „Argonautas”

Articolul următor

Au debutat lucrările prin care 64 de străzi și 55 de parcări din municipiul Târgoviște vor beneficia de un sistem nou și modern de iluminat public!

Vești bune pentru localitățile Pucioasa, Fieni, Moroeni, Pietroșița și Buciumeni!

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan

Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan

noiembrie 9, 2026

Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”

Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”

noiembrie 9, 2026

Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise

Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise

noiembrie 9, 2026

Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție

Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție

noiembrie 9, 2026

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

noiembrie 9, 2026

URS SEMNALAT ÎN LOCALITATEA DOICEȘTI! A FOST EMIS UN MESAJ RO-ALERT PENTRU POPULAȚIE

URS SEMNALAT ÎN LOCALITATEA DOICEȘTI! A FOST EMIS UN MESAJ RO-ALERT PENTRU POPULAȚIE

noiembrie 8, 2026

Ionuț Cristian Săvoiu, semnal de alarmă privind infrastructura din Răcari: „Oraș pe hârtie, dar fără condiții de oraș!”

Ionuț Cristian Săvoiu, semnal de alarmă privind infrastructura din Răcari: „Oraș pe hârtie, dar fără condiții de oraș!”

noiembrie 7, 2026

Preotul Sorin Neculăescu, Cetățean de Onoare al comunei Vlădeni! Recunoaștere pentru contribuția la construirea noii biserici

Preotul Sorin Neculăescu, Cetățean de Onoare al comunei Vlădeni! Recunoaștere pentru contribuția la construirea noii biserici

noiembrie 7, 2026

Test1

Articole recente

  • Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan
  • Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”
  • Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise
  • Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție
  • Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.