• Latest
  • Trending
Tribunalul Dâmbovița reduce contactul cu publicul!

martie 12, 2020
Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan

noiembrie 9, 2026
Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”

Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise

Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

URS SEMNALAT ÎN LOCALITATEA DOICEȘTI! A FOST EMIS UN MESAJ RO-ALERT PENTRU POPULAȚIE

noiembrie 8, 2026
Ionuț Cristian Săvoiu, semnal de alarmă privind infrastructura din Răcari: „Oraș pe hârtie, dar fără condiții de oraș!”

noiembrie 7, 2026
Preotul Sorin Neculăescu, Cetățean de Onoare al comunei Vlădeni! Recunoaștere pentru contribuția la construirea noii biserici

RADARELE, CU OCHII PE ȘOFERI! Unde acționează polițiștii în județul Dâmbovița în luna noiembrie 2026

noiembrie 6, 2026
Gabriel Dragnea, primarul comunei Butimanu: Lucrările de plombare a gropilor au început! „Siguranța comunității este o prioritate”

Doi tineri din Moreni, arestați preventiv pentru proxenetism! Polițiștii au descins la 5 adrese

BĂTAIE PE FONDUL CONSUMULUI DE ALCOOL, LA SĂBIEȘTI! Doi bărbați au fost reținuți, apoi plasați sub control judiciar

Dambovita News
marți, 10 noiembrie 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Anunțuri

Tribunalul Dâmbovița reduce contactul cu publicul!

martie 12, 2020
in Anunțuri
Tribunalul Dâmbovița reduce contactul cu publicul!
18
SHARES

Tribunalul Dâmboviţa a stabilit următoarele măsuri şi recomandări, valabile până la data de 1 aprilie 2020:

-reducerea programului cu publicul la compartimentele Arhivă, Registratură, Biroul de Informare şi Relaţii Publice, Biroul de apostile, Biroul local pentru expertize tehnice şi judiciare, la 2 ore pe zi, în zilele de marţi şi joi, între orele 8.30-10.30;

-în măsura în care completele de judecată vor dispune din oficiu preschimbarea termenelor de judecată, această activitate se va realiza în condiţiile legii;

-se interzice accesul în sediul Tribunalului Dâmboviţa a persoanelor cu privire la care autorităţile române competente au dispus măsuri de carantină sau izolare, până la expirarea acestora.Persoanele aflate în această situaţie şi care sunt citate în dosare aflate pe rolul instanţei au obligaţia să înştiinţeze în scris completul de judecată printr-o cerere înaintată la dosar prin mijloace electronice.

-restricţionarea accesului în instanţă/sălile de judecată pentru însoţitori/rude ale părţilor, în sensul că se va permite accesul doar participanţilor la proces (părţi,martori, avocaţi, procuratori, curatori, experţi, interpreţi, traducători, etc.), precum şi persoanelor care nu pot transmite înscrisuri prin fax sau e-mail;

-obţinerea de informaţii referitoare la cauzele aflate pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sau orice alte informaţii se va realiza fie telefonic, fie informatic de pe portalul instanţelor de judecată.

-se recomandă utilizarea, în principal, a mijloacelor electronice şi tehnice pentru transmiterea actelor de procedură, părţile având posibilitatea să solicite judecarea cauzelor în lipsă sau amânarea acestora pentru motive medicale, dacă este cazul.

-pe toată durata prezenţei în instanţă, publicul este rugat să respecte măsurile de igienă afişate la loc vizibil în sediul instanţei.

Măsurile şi recomandările stabilite de Tribunalul Dâmboviţa în vederea prevenirii răspândirii la nivel naţional a infecţiei cu Coronavirus sunt afişate atât pe portalul instanţelor de judecată, cât şi la sediul instanţei.

Acestea vor putea suferi modificări în funcţie de evoluţia situaţiei generată de epidemia cu Coronavirus.

Share12Tweet3SendSend
Articol anterior

Vremea va deveni deosebit de caldă!

Articolul următor

În județul Dâmbovița trei persoane au fost plasate în carantină!

Jandarmii din Dâmbovița asigură măsuri de ordine și siguranță publică în timpul desfășurării competițiilor sportive!

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan

Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan

noiembrie 9, 2026

Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”

Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”

noiembrie 9, 2026

Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise

Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise

noiembrie 9, 2026

Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție

Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție

noiembrie 9, 2026

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

noiembrie 9, 2026

URS SEMNALAT ÎN LOCALITATEA DOICEȘTI! A FOST EMIS UN MESAJ RO-ALERT PENTRU POPULAȚIE

URS SEMNALAT ÎN LOCALITATEA DOICEȘTI! A FOST EMIS UN MESAJ RO-ALERT PENTRU POPULAȚIE

noiembrie 8, 2026

Ionuț Cristian Săvoiu, semnal de alarmă privind infrastructura din Răcari: „Oraș pe hârtie, dar fără condiții de oraș!”

Ionuț Cristian Săvoiu, semnal de alarmă privind infrastructura din Răcari: „Oraș pe hârtie, dar fără condiții de oraș!”

noiembrie 7, 2026

Preotul Sorin Neculăescu, Cetățean de Onoare al comunei Vlădeni! Recunoaștere pentru contribuția la construirea noii biserici

Preotul Sorin Neculăescu, Cetățean de Onoare al comunei Vlădeni! Recunoaștere pentru contribuția la construirea noii biserici

noiembrie 7, 2026

Test1

Articole recente

  • Peste 320 de șoferi testați în două nopți în Dâmbovița: 7 au fost depistați cu alcool la volan
  • Corneliu Ștefan: „Vom face toate demersurile pentru ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă”
  • Primarul Daniel Cristian Stan: la Târgoviște nu vor fi amenzi sau impozite majorate pentru balcoanele închise
  • Gala Cercetării Științifice, la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. Excelența academică, inovația și performanța, celebrate la cea de-a treia ediție
  • Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 2,2 milioane de lei

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.