• Latest
  • Trending
Festival de Artă și Literatură – MOȘTENIREA TITENILOR 2022

iunie 4, 2022
(Foto)Baschetul ajunge mai aproape de copii. Dâmbovița, primul județ din România într-un parteneriat-pilot cu Federația Română de Baschet

octombrie 2, 2026
IPS NIFON A SFINȚIT LOCUL UNDE SE VA CONSTRUI CAPELA UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

Luciana Cristea, vicepreședinta CJ Dâmbovița, mesaj la început de an universitar: „Un nou început, noi oportunități și noi aspirații”

(Foto) Universitatea „Valahia” a dat startul noului an universitar 2026–2027. Bibliotecă nouă, mesaje pentru studenți și o zi cu dublă semnificație la Târgoviște

(FOTO) Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, prezent la Ochiuri, unde peste 500 de militari din 19 state participă la „Carpathian Blue Shield 2026”

octombrie 1, 2026
BOMBĂ la DIICOT: lider USR din Dâmbovița, vizat în ancheta utilajului de 1,75 milioane € cu presupusă destinație finală în Belarus

septembrie 30, 2026
16 străzi din Târgoviște intră în reabilitare. Daniel Cristian Stan: „Ne apropiem de finalizarea infrastructurii rutiere”

Investiție de peste 747.000 de lei în energia verde la Crângurile. Instituțiile publice vor produce energie pentru autoconsum

septembrie 29, 2026
Nouă tineri au semnat contractele pentru programul Internship 2026 al Consiliului Județean Dâmbovița

Simulare tactică la un liceu din Târgoviște: jandarmii folosesc muniție neletală în cadrul exercițiului internațional „Scutul Albastru al Carpaților 2026”

Teatrul „Tony Bulandra” pregătește o nouă stagiune: spectacole lunare în cartierul Matei Voievod și proiecte dedicate copiilor și adolescenților

septembrie 28, 2026
Mort, dar trecut ca șofer în SUMAL: un bărbat figurează la 122 de transporturi de lemne

Dambovita News
sâmbătă, 3 octombrie 2026
  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result
Dambovita News
Home Administrație

Festival de Artă și Literatură – MOȘTENIREA TITENILOR 2022

iunie 4, 2022
in Administrație
Festival de Artă și Literatură – MOȘTENIREA TITENILOR 2022

Frumusețea cuvântului scris și arta frumosului pe pânză, astăzi, 3 iunie 2022, la Biblioteca Orășenească Titu, într-un eveniment inedit „Moștenirea Titenilor” care va deveni Festival Național de Artă și Literatură, dedicat celor 387 de ani, de atestare documentară a Orașului Titu și a celor 510 ani de atestate documentară a Județului Dâmbovița. Cu această ocazie, Biblioteca Orășenească Titu Titu, a organizat o expoziție de carte a autorilor locali și dâmbovițeni, dar și o expoziție inedită ale domnilor pictori:Ion Burhan, prof Darius Vasile Șerbănescu și prof. Dumitru Badea.

Evenimentul a debutat cu un moment de reculegere în memoria poetului și jurnalistului Virgil Voinescu Orășeanu, a scriitorului Leonard Chițoiu și a poetului popular Marin Cristea.

Momentul a continuat cu discursul doamnei viceprimar – prof. Gabriela Chițu, care a vorbit despre susținerea evenimentelor culturale din partea Primăriei Orașului Titu, reprezentată prin domnul primar Traian Niculae și a Consiliului Local Titu, mulțumindu-le totodată, pe această cale, tuturor locuitorilor comunității noastre pentru faptul, că ne sunt alături.

Emoții și trăiri intense din partea scriitorilor: Mircea Drăgănescu, Maria Matei, Marlena Răducu, Liviu Pană, Sorin Dimitrie Pană, Dumitru Badea, Alex Vâlcu, Gabriel Șerban, Ștefan Mateescu și a pictorilor:prof. Darius Vasile Șerbănescu și Ion Burhan. Au fost alături de noi cu sufletul și gândul : poetul George Ioniță, prof. Iulia Toma Pîrvu, Florina Baidoc(Titeanca).

Evenimentul s-a finalizat cu înmânarea de trofee și diplome de excelență de către :doamna viceprimar – prof. Gabriela Chițu, domnul Mihai Florescu – șef serviciu cultură și sport și doamna bibliotecar – prof. doc. Nicoleta Liliana Grigorescu.Mii de mulțumiri participanților și tuturor acelora care ne susțin în activitatea socio-culturală și educațională.P. S. În curând Regulamentul Festivalului Național „Moștenirea Titenilor – Artă și Literatură”, care se va derula în perioada iunie – august 2022.Vă așteptăm alături de noi!

ShareTweetSendSend
Articol anterior

TÂRGOVIȘTE DIN NOU PE HARTA MARILOR COMPETIȚII

Articolul următor

„Zilele Județului Dâmbovița”, a patra zi de sărbătoare

Lucrările de reabilitare care vizează Bulevardul Regele Carol I din municipiul Târgoviște se apropie de final

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Accept termenii și condițiile de confidențialitate Politica de confidentialitate.

No Result
View All Result

Dambovitanews

ARTICOLE RECENTE

(Foto)Baschetul ajunge mai aproape de copii. Dâmbovița, primul județ din România într-un parteneriat-pilot cu Federația Română de Baschet

(Foto)Baschetul ajunge mai aproape de copii. Dâmbovița, primul județ din România într-un parteneriat-pilot cu Federația Română de Baschet

octombrie 2, 2026

IPS NIFON A SFINȚIT LOCUL UNDE SE VA CONSTRUI CAPELA UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

IPS NIFON A SFINȚIT LOCUL UNDE SE VA CONSTRUI CAPELA UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

octombrie 2, 2026

Luciana Cristea, vicepreședinta CJ Dâmbovița, mesaj la început de an universitar: „Un nou început, noi oportunități și noi aspirații”

Luciana Cristea, vicepreședinta CJ Dâmbovița, mesaj la început de an universitar: „Un nou început, noi oportunități și noi aspirații”

octombrie 2, 2026

(Foto) Universitatea „Valahia” a dat startul noului an universitar 2026–2027. Bibliotecă nouă, mesaje pentru studenți și o zi cu dublă semnificație la Târgoviște

(Foto) Universitatea „Valahia” a dat startul noului an universitar 2026–2027. Bibliotecă nouă, mesaje pentru studenți și o zi cu dublă semnificație la Târgoviște

octombrie 2, 2026

(FOTO) Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, prezent la Ochiuri, unde peste 500 de militari din 19 state participă la „Carpathian Blue Shield 2026”

(FOTO) Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, prezent la Ochiuri, unde peste 500 de militari din 19 state participă la „Carpathian Blue Shield 2026”

octombrie 1, 2026

BOMBĂ la DIICOT: lider USR din Dâmbovița, vizat în ancheta utilajului de 1,75 milioane € cu presupusă destinație finală în Belarus

BOMBĂ la DIICOT: lider USR din Dâmbovița, vizat în ancheta utilajului de 1,75 milioane € cu presupusă destinație finală în Belarus

septembrie 30, 2026

16 străzi din Târgoviște intră în reabilitare. Daniel Cristian Stan: „Ne apropiem de finalizarea infrastructurii rutiere”

16 străzi din Târgoviște intră în reabilitare. Daniel Cristian Stan: „Ne apropiem de finalizarea infrastructurii rutiere”

septembrie 30, 2026

Investiție de peste 747.000 de lei în energia verde la Crângurile. Instituțiile publice vor produce energie pentru autoconsum

Investiție de peste 747.000 de lei în energia verde la Crângurile. Instituțiile publice vor produce energie pentru autoconsum

septembrie 29, 2026

Test1

Articole recente

  • (Foto)Baschetul ajunge mai aproape de copii. Dâmbovița, primul județ din România într-un parteneriat-pilot cu Federația Română de Baschet
  • IPS NIFON A SFINȚIT LOCUL UNDE SE VA CONSTRUI CAPELA UNIVERSITĂȚII „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE
  • Luciana Cristea, vicepreședinta CJ Dâmbovița, mesaj la început de an universitar: „Un nou început, noi oportunități și noi aspirații”
  • (Foto) Universitatea „Valahia” a dat startul noului an universitar 2026–2027. Bibliotecă nouă, mesaje pentru studenți și o zi cu dublă semnificație la Târgoviște
  • (FOTO) Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, prezent la Ochiuri, unde peste 500 de militari din 19 state participă la „Carpathian Blue Shield 2026”

Categorii

  • Administrație
  • Anunțuri
  • Consiliul Judetean
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • General
  • News
  • Politic
  • Social
  • Sport
  • Târgoviște
  • Știri
  • Info Cookies
  • Politica de confidentialitate
  • Web Design | Creare Site Web Targoviste

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

  • Stiri
  • Dezvăluiri
  • Eveniment
  • Fapt Divers
  • Politic
  • Administrație
    • Consiliul Judetean
  • Social
  • Anunțuri
  • Sport
  • Târgoviște
  • Contact
No Result
View All Result

© 2019 DambovitaNews - Cele mai noi stiri din Dambovita

Acest site folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă dați consimțământul pentru utilizarea acestora.Detalii.