Polițiștii de imigrări din Dâmbovița, în urma unei verificări pentru combaterea șederii ilegale a străinilor, au depistat 2 străini (unul din Etiopia și unul din Vietnam), care nu au părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Împotriva cetățeanului etiopian a fost dispusă măsura luării în custodie publică, măsură ce a fost pusă în executare prin însoțirea acestuia la Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni, iar pentru cetățeanul vietnamez a fost emisă o decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile.
Poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Dâmboviţa, au efectuat, în data de 26 februarie a.c., o acțiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.
Astfel, în cadrul activităților întreprinse, polițiștii de imigrări au depistat 2 cetățeni străini (unul din Etiopia și unul din Vietnam), care nu au părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că aceștia au intrat legal în România, însă la expirarea dreptului de ședere conferit acestora prin permisul de ședere, nu au părăsit teritoriul țării noastre, ajungând astfel în situația de a se afla cu ședere ilegală pe teritoriul României.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au efectuat o misiune de escortare pentru cetățeanul etiopian depistat, prin însoțirea acestuia la Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni. În ceea ce îl privește pe cetățeanul nepalez, pe numele acestuia a fost emisă o decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile, în conformitate cu prevederile legale ce reglementează regimul juridic aplicabil străinilor în România, fiind instituită și măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiunlui Economic European și Confederației Elvețiene, pentru o perioadă de 6 luni de la data ieșirii.
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
Contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniul migraţiei şi vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale în domeniu, la tel. 0245207506 / e-mail: [email protected] sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro.
BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA
























