“La data de 20 noiembrie a.c., în intervalul orar 05:00-10:00, polițiștii din cadrul structurilor rutiere aparținând Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, au desfășurat o acțiune pentru reducerea riscului rutier, pe raza județului. Totodată, având în vedere Calendarul European _ROADPOL TRUCK&BUS_, polițiștii au acționat și pentru verificarea modului de respectare a normelor legale privind circulația pe drumurile publice de către operatorii de transport rutier și conducătorii de autovehicule destinate transportului public de persoane și mărfuri.
Pe parcursul celor 5 ore de acțiune, ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 221 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 209.000 de lei.
În ceea ce privește nerespectarea prevederilor _O.U.G nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice_, au fost aplicate 181 de sancțiuni contravenționale, dintre care 93 pentru depășirea limitei legale de viteză și 33 pentru neutilizarea centurii de siguranță.
Alte 15 sancțiuni contravenționale au fost aplicate conform O.G. nr. 37/2007 _privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora_, pentru manipularea sau utilizarea necorespunzătoare a tahografului, deficiențele tehnice ale vehiculelor și nerespectarea timpilor de conducere și de odihnă.
În plus, polițiștii au dispus imobilizarea a 5 vehicule, 2 pentru utilizarea de dispozitive de manipulare a tahografului și 3 pentru depășirea cu peste 25% a masei maxime admise.
Totodată, au fost reținute 20 de permise de conducere (13 pentru viteză) și au fost retrase 14 certificate de înmatriculare ale unor autovehicule ce prezentau deficiențe tehnice.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița reamintesc tuturor conducătorilor auto că respectarea legislației rutiere este esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic.“

























