Reprezentanții asociației și-au arătat din plin atașamentul față de secția de pediatrie a spitalului, și au donat echipamente extrem de necesare în această perioadă grea. Printre echipamentele oferite s-au numărat un atomizor performant, dispensere, papuci de unică folosință și botoșei.
“Asociația Flacăra Suporterilor Morenari a făcut o donație secției de pediatrie din cadrul Spitalului de Copii din orașul Moreni. Am ajutat și noi cu ce am putut. Este un gest frumos, dar în același timp extrem de important pentru copiii de acolo.
Asociația Flacăra Suporterilor Moreni va fi întotdeauna alături această de secție de pediatrie a spitalului. Fiecare dintre noi avem copii sau nepoți și trebuie să fim alături de ei”, a mărturisit Dumitru Nistor, președintele asociației.


























